Liverpool a deschis scorul în minutul 52, prin Alexis Mac Allister, care a fructificat pasa excelentă a lui Conor Bradley. Argentinianul a profitat de o intervenție ezitantă a lui Marco Asensio, surprinzând defensiva madrilenă.
Liverpool victorie cu Real Madrid, scor 2-0, în Liga Campionilor. "Cormoranii" sunt neînvinși
Real Madrid a avut șansa egalării în minutul 61, însă Kylian Mbappé a ratat un penalty, șutul său fiind apărat spectaculos de portarul irlandez Caoimhin Kelleher. Lovitura de pedeapsă fusese acordată după un fault comis de Andy Robertson asupra lui Lucas Vázquez.
Echipa antrenată de Arne Slot a avut la rândul său un penalty în minutul 70, însă Mohamed Salah a trimis mingea pe lângă poartă, după ce a fost faultat în careu de Ferland Mendy.
Finalul partidei a adus liniștea pe Anfield, prin golul lui Cody Gakpo, care a înscris cu o lovitură de cap bine plasată în minutul 77, după centrarea lui Andy Robertson.
Real Madrid, decimată de accidentările unor jucători importanți precum Alaba, Dani Carvajal, Éder Militão, Rodrygo, Tchouaméni și Vinícius Júnior, a mai pierdut și un alt titular, Eduardo Camavinga, care a părăsit terenul din motive medicale.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Victorie uriașă la scor "italian" pentru Bayern Munchen în meciul cu PSG din Liga Campionilor
Rezultate surprinzătoare în celelalte meciuri ale serii
În Croația, Borussia Dortmund a obținut o victorie categorică, scor 3-0, împotriva lui Dinamo Zagreb, grație golurilor marcate de Jamie Gittens, Ramy Bensebaini și Serhou Guirassy.
Monaco a pierdut dramatic pe teren propriu, scor 2-3, în fața Benficăi. Gazdele au condus de două ori, prin golurile lui Eliesse Ben Seghir (13) și Soungoutou Magassa (67), dar Benfica a revenit prin Vangelis Pavlidis (48), Arthur Cabral (84) și Zeki Amdouni (88), profitând de superioritatea numerică după eliminarea lui Wilfried Singo (58).
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Laurențiu Reghecampf preia comanda uneia dintre cele mai prestigioase echipe din Africa!
PSV Eindhoven a produs o revenire spectaculoasă împotriva lui Șahtior Donețk, câștigând cu 3-2. După ce ucrainenii conduceau cu 2-0 până în minutul 86, prin golurile lui Danilo Sikan (8) și Oleksandr Zubkov (37), gazdele au marcat trei goluri în ultimele minute prin Malik Tillman (87, 90+1) și Ricardo Pepi (90+6).
Juventus a scos o remiză fără goluri în deplasarea de la Aston Villa, în timp ce Lille a învins-o pe Bologna cu 2-1, datorită unei duble reușite de Ngal'ayel Mukau (44, 66). Bologna a înscris primul său gol în competiție, prin columbianul Jhon Lucumi (63).
Celtic Glasgow a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu FC Bruges.