Lucian Bode promite că noul stadion Dinamo va fi gata în 3 ani: Costă 350 milioane lei

DE Alin Crișan | Actualizat: 13.12.2022 - 21:22
Lucian Bode - Foto: Profimedia
Lucian Bode - Foto: Profimedia

Bode, prezent la Gala Sportului Dinamovist 2022, a explicat că demolarea actualei arene din Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală se va realiza până la sfârşitul acestui an.

SHARE

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, că noul Stadion Dinamo, care va avea o capacitate de 25.000 de locuri, va fi construit în maximum trei ani, costurile fiind estimate la 350 de milioane de lei.

"Eu am spus de la preluarea mandatului că obiectivul meu este realizarea unui complex sportiv modern pe actualul amplasament al Stadionului Dinamo. Iar azi suntem într-o situaţie fericită în care zilele trecute s-a finalizat licitaţia iar Compania Naţională de Investiţii a atribuit contractul de realizare a studiului de fezabilitate cu termen de execuţie 90 de zile. Noi estimăm că vom putea să construim un stadion cu 25.000 de locuri, valoarea lui fiind undeva la 350 de milioane de lei. Aşadar demolarea actualului stadion se va realiza până la finalul acestui an, iar efectiv lucrările de construcţie să le începem cel târziu la sfârşitul lui 2023. Demolarea stadionului este în obligaţia noastră. Noi am bugetat acest lucru, deci este în bugetul Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2023, aşa că nu avem niciun impediment. Iar eu estimez că în doi ani şi jumătate, maximum 3 ani putem să avem un complex sportiv nou, modern la Dinamo", a spus ministrul.

Întrebat dacă pe noul Stadion Dinamo vor putea juca şi alte echipe de fotbal, ministrul a răspuns: "Haideţi să ajungem acolo, să-l vedem construit mai întâi".

Stadionul Dinamo a fost exclus de pe lista celor patru stadioane (Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo) care trebuiau reconstruite în Capitală în vederea organizării de către România a patru partide la Campionatul European de fotbal din 2020 (desfăşurat în 2021), din cauza unor litigii juridice cu o societate a fostului acţionar al FC Dinamo, Nicolae Badea.

În cursul anului 2020 se luase decizia ca amplasamentul noului Stadion Dinamo să fie pe actualul velodrom, aflat în spatele Complexului Sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare, însă după rezolvarea litigiilor juridice s-a stabilit ca acesta să fie construit pe locul vechii arene de fotbal.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te