Florentin Dumitru a spus, în direct la ProSport Live, că Ion Balint, cunoscut drept „Nuţu Cămătaru", l-a împrumutat cu bani pe Gigi Becali, în perioada 2000-2002, când omul de afaceri nu era atât de potent din punct de vedere financiar.
Dumitru Dragomir a afirmat că Becali nu e singurul care a băgat în fotbal banii interlopului.
Mai mult de atât, omul care a fost conducătorul Ligii Profesioniste de Fotbal timp 20 de ani spune că Nuţu Cămătaru a ajutat foarte mult fotbalul românesc.
"Eu ştiu un conducător din România care a luat bani mulţi de la Nuţu Cămătaru.
Nuţu Cămătaru a ajutat fotbalul, nu l-a distrus! A dat împrumut de sute de mii de euro la un patron.
Acel om a ţinut echipa cu banii de la Nuţu Cămătaru. Uite că a făcut-o. O echipă tare din Bucureşti. O să citiţi în cartea mea, în a doua carte", a declarat foarte convins Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
Nuţu Cămătaru, patron în Liga 1. Interlopul a deţinut trei jucători de la FCSB.
Florentin Dumitru a dezvăluit cum a ajuns să fie unul dintre jucătorii deţinuţi de Nuţu Cămătaru: "La un moment dat, eu, Aliuţă şi Mirel Rădoi eram cumva daţi. În alb. Eram vânduţi. La momentul ăla, când venea cu bani nea Gigi (n.r Gigi Becali), lua de la Nuţu. Eram daţi acolo. Da, aveam foile în alb acolo. Aşa ne-a transmis.
Eu eram cu porumbeii şi trimitea vorbă să merg să-i văd porumbeii.
Eu n-am porumbei de frumuseţe, am numai de concurs. Acum e mai greu cu porumbeii decât cu fotbalul. Cumva putea să ne vândă. Aşa era la momentul ăla. Nu l-am cunoscut faţă în faţă pe Nuţu Cămătaru. Nici nu-mi doresc (râde). Eu mă feresc de lucrurile astea", a afirmat Florentin Dumitru, la ProSport Live