Djokovic va putea intra normal în Emiratele Arabe Unite. În regulile de călătorie se solicită mai multe teste PCR, dar nu există alte prevederi care să împiedice accesul, potrivit news.ro.
Cu 72 de ore înainte de zbor, trebuie efectuat un test PCR cu rezultat negativ, cu şase ore înainte, altul, iar la Dubai, ultimul.
Nu există o reglementare despre vaccinaţi sau nevaccinaţi. În Emirate, o proporţie foarte mare a cetăţenilor este vaccinată.
Citește și
Peste 7.000 de români cu COVID, internați marți în spitale. La ATI, 650 de bolnavi
Pentagonul a emis ordinele de desfășurare în Europa de Est a 8.500 de militari
Liderul ATP a câştigat de cinci ori turneul de la Dubai, ultima dată în 2020, când l-a întrecut în finală, cu 6-3, 6-4, pe grecul Stefanos Tsitsipas.
Deşi a fost invitat şi la alte turnee, precum cel de la Rotterdam, Dubai este primul la care el îşi confirmă prezenţa.
Novak Djokovic a fost în mijlocul unei imens scandal la Australian Open, în această lună. Tenismenul, care se opune vaccinării, a fost nevoit să părăsească Australia, la 16 ianuarie, după ce apelul său la decizia de anulare a vizei de intrare în ţară a fost respins de un tribunal din Melbourne.