Astfel, în acest moment, lista patronului ar conține variantele: Marius Șumudică, Laurențiu Reghecampf, Costel Gâlcă, Ilie Poenaru, Andrei Prepeliță, Mihai Pintilii și doi antrenori străin.
Primii trei sunt aproape imposibil de adus din cauză faptului că fie au contracte, Reghecampf și Șumudică, fie nu sunt într-o relație bună cu Becali, cazul lui Gâlcă. Ei ar fi, însă, opțiunile care îi inspiră încredere, dar și cele mai puțin realiste.
Apoi, pe listă se află doi tehnicieni tineri, care nu ar fi greu de înduplecat de Gigi Becali, dar care tocmai ce au fost demiși de la echipele lor: Andrei Prepeliță, fost la FC Argeș, și Ilie Poenaru, fost la UTA Arad. Amândoi s-au mai aflat pe lista lui Becali, dar acesta le-a transmis colaboratorilor că sunt doar soluții de urgență. „Cu ce sunt ei mai buni decât Dică?”, a fost mesajul finanțatorului.
Din rândul românilor, ultimul, dar nu cel din urmă este Mihai Pintilii.
În fine, lista se încheie cu varianta unui antrenor străin. Apropiații miliardarului din club i-au vehiculat două nume: Walter Zenga și Andrea Mandorlini. Doi antrenori italieni, care au luat titlul în România, în trecut, dar diferiți. Zenga a mai lucrat cu Becali, în vreme ce Mandorlini este considerat genul de tehnician peste care nu poți interveni, mai ales în timpul meciurilor, pentru a efectua schimbări, arată prosport.ro.