Fotbalist de înaltă clasă și antrenor de mare rafinament, Petre Steinbach s-a numărat printre cei care au lăsat urme adânci în istoria fotbalului românesc.
Povestea lui Petre Steinbach, fotbalistul român specializat la Arsenal Londra. E deportat în URSS
Petre Steinbach s-a născut pe 1 ianuarie 1906, la Timișoara. Atras de fotbal din fragedă copilărie, a jucat la început ca portar, apoi a trecut în atac, dar, până la urmă, postul pe care s-a consacrat a fost cel de mijlocaș.
Prima legitimare a avut-o la clubul timișorean RGM, după care, în 1928, s-a transferat la Colțea Brașov, echipa satelit a clubului cu același nume din București, campioană națională în sezonul 1927-‘28.
Citește și: Povestea româncei care a făcut senzație la scrimă. Câștigă Olimpiada cu sacrificii: nu mânca nimic
În 1929, Petre Steinbach a ajuns la Unirea Tricolor București, grupare la care avea să stea nu mai puțin de 10 ani, atât ca jucător, cât și ca antrenor.
Petre Steinbach a disputat și 18 partide pentru echipa națională a României, fără să marcheze însă niciun gol. A făcut parte din lotul tricolor deplasat în Uruguay, la Campionatul Mondial din 1930 și are la activ partide de referință ale primei reprezentative, precum 4-2 pe terenul Iugoslaviei, 6-3 cu Franța sau 7-0 cu Bulgaria.
Soldat pe front, „pradă” de război pentru ruși!
Petre a fost nevoit să abandoneze activitatea de fotbalist, forțat fiind în acest sens și de izbuncirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Petre Steinbach a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. Bănățeanul s-a numărat printre persoanele de origine germană deportate în URSS, la ordinul dictatorului Iosif Visarionovici Stalin, care susținea că aceasta reprezintă „despăgubiri de război”, potrivit independențaromână.ro.
Citește și: Povestea românului care a intrat în Cartea Recordurilor cu abilitățile sale. Corpul lui e „magnet”
Trimis la muncă forțată la o mină de plumb din regiunea Donbas, Steinbach și-ar fi găsit, probabil, sfârșitul, precum alți șvabi, din cauza alimentației precare și a condițiilor de muncă inumane. A fost, însă, salvat de fotbal!
Potrivit jurnalistului sportiv Lucian Oprea, unul dintre șefii din regiune a aflat că printre deportați se află un fost mare fotbalist, care a jucat și în echipa națională a României și astfel Petre Steinbach a fost scos din lagăr și pus să antreneze o formație locală. A reușit să promoveze echipa într-un eșalon superior și, în cele din urmă a fost eliberat, revenind în țară.
O carte ghid pentru fotbaliști
Dincolo de performanțele sportive, Petre Steinbach a rămas în istoria fotbalului românesc și prin cartea sa: „Footballul nostru”, apărută în 1937.
„A fost recenzată mai mult decât elogios de acel pretenţios cunoscător al fotbalului care era Camil Petrescu”. A fost a doua carte apărută în literatura de specialitate scrisă de un român. Unul dintre cititorii actuali ai cărţii spunea: „extrem de actuală, la fel ca opera lui Caragiale”.
Dincolo de aspectele tehnico-tactice, lucrarea oferă și un cod de conduită profesională și morală pentru fotbaliști, o raritate la acea vreme în România. „Sportul este un mijloc modern de cheltuire a energiei sociale, iar fotbalul e un sport complet ce lucrează armonic asupra corpului și spiritului”, arăta Steinbach în carte, menționând apoi că „Antrenamentul este eficient numai împreună cu viața regulată”.
Astfel, bănățeanul atrăgea atenția că excesele, de orice fel, nu fac decât să scurteze performanța și îi îndemna pe sportivi să fie atenți la alimentație și la odihnă.
Antrenor desăvârșit
Ca antrenor, a pregătit formația arădeană ITA (UTA de astăzi), pe care a condus-o în sezonul 1947- 1948 la câștigarea campionatului. Acesta reprezintă, de altfel, singurul trofeu din cariera lui Petre Steinbach. Steinbach a fost antrenor cu două stagii de specializare în Anglia, la clubul Arsenal Londra, în ianuarie 1933 şi 1936.
În 1948, bănățeanul a fost pentru o scurtă perioadă de timp selecționerul naționalei României, dar a sfârșit prin a fi înlocuit după două rezultate dezamăgitoare: 0-1, acasă, cu Albania și (mai ales) 0-9, în deplasare, cu Ungaria. Petre Steinbach a mai fost antrenor la echipele Rapid București (1948-1952), Farul Constanța (19621964) și Ceahlăul Piatra Neamț (1968-1969), după care a ieșit din lumina reflectoarelor.
La asta a contribuit și faptul că, în 1975, a plecat în Germania Federală, unde s-a stabilit definitiv și, în buna tradiție a acelor vremuri, autoritățile comuniste au încercat să-i facă numele complet uitat.
Teodor Ciocârlan, cunoscut profesor de fotbal, își amintește că Petre Steinbach era un antrenor de mare onestitate și probitate profesională:
Citește și: Povestea campionului mondial Ștefan Birtalan. Părăsit de mamă la 2 ani, o revede după două decenii
„Eu și cu Niţă eram juniori atunci și domnul Steinbach ne-a promovat în echipa mare. Învăţam dimineaţa, eram în clasa a XI-a, iar Petre Steinbach venea special după-amiază ca să mă pregătească. A avut mare grijă de mine.
Tactician desăvârșit, la curent în permanenţă cu noutăţile apărute pe plan internaţional, Petre Steinbach venea cu o oră înainte la antrenament și aranja terenul de joc cu jaloane și cu celelalte materialele sportive necesare unei bune și moderne pregătiri”, potrivit dordeneamț.ro.
Petre Steinbach, care a mai scris o carte, „Fotbalul se joacă râzând”, și a avut o perioadă o rubrică de analiză în ziarul „Sportul popular” s-a stins din viață în 1996, la vârsta de 90 de ani, în Germania, țara care l-a adoptat din 1975.
