Gamer-ul turc Cem Bolukbasi, în vârstă de 23 de ani, a fost „transferat” în premieră din lumea virtuală la volanul unui monopost adevărat de echipa Charouz Racing System din Cehia. El va lua startul în acest sezon în FIA Formula 2.
Citește și: Ce mai fac polițiștii români: accidente mortale, merg la bordel în uniformă, trafic de migranți
„Nu am avut prea mult timp să mă gândesc la asta. A fost un mare vis care a devenit realitate, așa că este dificil să exprim în cuvinte ceea ce simt, dar este extraordinar”, a declarat Cem Bolukbasi, potrivit ESPN.
Gamer-ul Cem Bolukbasi a început să alerge în curse virtuale în 2014, când avea 15 ani. Iar în 2020, Bolukbasi a terminat pe primul loc cursa inaugurală din Formula Renalt Esports Series.
Citește și: Șoșoacă este rudă cu Djokovic, scrie Vocea Olteniei. Străbunii lor s-au bătut cu turcii, la 1389
Turcul a început să cocheteze cu lumea curselor reale de mai mult timp, luând startul, de exemplu, în 2019, în GT4 European Series, iar anul trecut a participat în Campionatul de Formula 3 al Asiei.
În 2021, Cem Bolukbasi a efectuat primele teste cu un monopost de Formula 2, iar acum a ajuns, în premieră, titular la volanul unuia.