Rafael Nadal s-a calificat în finala Australian Open

DE Edi Neagu | 28.01.2022 - 10:08
Victorie dramatică pentru Nadal. FOTO: Facebook
Victorie dramatică pentru Nadal. FOTO: Facebook

Tenismenul spaniol va juca finala cu învingătorul semifinalei dintre Stefanos Tsitsipas și Daniil Medvedev.

SHARE

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 5 mondial, s-a calificat, vineri, la Melbourne, pentru a şasea oară în finala turneului Australian Open, după ce l-a învins în penultimul act pe italianul Matteo Berrettini (7 ATP), cu 6-3, 6-2, 3-6, 6-3.

Nadal (35 ani), campion la Melbourne în 2009 şi finalist în 2012, 2014, 2017 şi 2019, va încerca să devină primul jucător care îşi trece în palmares 21 de titluri de Mare Şlem la simplu, un record. În prezent, el este la egalitate (20 de titluri) cu elveţianul Roger Federer (accidentat) şi cu sârbul Novak Djokovic (expulzat din Australia înaintea turneului).

Citește și: Fiecare indiciu” arată că Putin plănuiește invazia Ucrainei la mijlocul lunii februarie

Meciul din Rod Laver Arena s-a desfăşurat cu acoperişul tras, din cauza ploii torenţiale de la Melbourne, încheindu-se cu victoria ibericului după aproape trei ore (2 h 55 min).

Nadal a fost mai bun cu serviciul al doilea şi a făcut mai puţine erori neforţate decât adversarul său, 19-39, deşi italianul a încercat să fie mai agresiv (38-28 la winners).

Citește și: Atenție, șoferi! Codul Rutier, moficat: permis suspendat până la 4 luni și amenzi până la 2.900 lei

Berrettini, al cărui cel mai bun rezultat în Australia a fost atingerea optimilor, anul trecut, rămâne cu o singură finală de Mare Şlem în carieră, pierdută în 2021 la Wimbledon în faţa lui Novak Djokovic.

Singurul meci anterior dintre Nadal şi Berrettini a avut loc în 2019, la US Open, spaniolul câştigând în semifinale cu 7-6 (6), 6-4, 6-1.

În finala de la Melbourne, Nadal îl va înfrunta pe câştigătorul dintre rusul Daniil Medvedev, numărul doi mondial şi campionul en titre de la US Open, şi grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te