Novak Djokovic a obținut al șaptelea titlu la Melbourne, un nou record pentru tenisul masculin, fiind primul jucător care a câștigat Australian Open de atâtea ori.
În plus, Nole a ajuns la al 15-lea Grand Slam câștigat, depășindu-l pe legendarul Pete Sampras, potrivit Digisport.
Este al 3-lea trofeu de Grand Slam consecutiv câștigat de Djokovic, după Wimbledon 2018 și US Open 2018. Dacă se impune și la Roland Garros, devine pentru a doua oară deținător en-titre al tuturor trofeelor de Grand Slam, record pe care îl deținea deja în Era Open.
Nadal, care a jucat a 25-a finală de Grand Slam (17 câștigate), rămâne cu un singur trofeu la Australian Open, în 2009, şi alte patru finale pierdute, în 2012, 2014, 2017 și 2019.
Locul 2 mondial nu a avut nicio şansă în faţa liderului ATP, Novak Djokovic impunându-se cu un categoric 6-3, 6-2, 6-3 după numai două ore şi patru minute de joc.
Este a opta finală de Grand Slam pierdută de Nadal, care cedase în astfel de meciuri doar în patru sau cinci seturi până acum.
Precedenta finală de la Australian Open dintre Djokovic şi Nadal a fost câştigată în cinci seturi de către sârb, în 2012, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5.
Rafael Nadal a rămas cu 17 trofee de Grand Slam, unul singur însă la Australian Open, în 2009.