RUGBY România a învins clar Spania, revelația acestei ediții a Rugby Europe Championship

DE Alexandru Pop | Actualizat: 22.02.2020 - 22:56

Naționala de rugby a României a învins astăzi, la Botoșani, în etapa a treia a Rugby Europe Championship, Spania cu 24-7 (6-0), după un meci care Stejarii au jucat s-au aparat bine și au pus puncte pe tabela de câte ori au avut ocazia.

SHARE

România a început meciul în forță făcându-i pe adversari să greșească, ceea ce a dus la primele puncte puse pe tabela de Florin Vlaicu, 3-0. Tot el avea să mai pună încă trei puncte, 6-0, scor cu care s-a și intrat la pauză. De menționat în prima parte, apărarea bună a Stejarilor, care deși au evoluat 10 minute în inferioritate numerică, după eliminarea temporară a lui Dragoș Ser, au reușit să strângă rândurile și să nu lase adversarilor posibilitatea de a înscrie.

În repriză a doua, ibericii au intrat mai bine joc, au dominat minute în șir, însă cei care au marcat au fost Stejarii, mai întâi printr-o penalitate transformată de Florin Vlaicu, apoi prin eseul lui Ionel Melinte, deschis perfect de Florin Surugiu. Vlaicu a transformat și cu 10 minute înainte de finalul partidei, România conducea cu 19-0.

Cu câteva minute înainte de fluierul de final, spaniolii au marcat eseul de onoare, prin Richard Stewart, transformat de Brad Linklater, 19-7. În ultima secundă a partidei, după o pasă sărită primită de la Surugiu, același Ionel Melinte a culcat încă o dată balonul în terenul de țintă, pentru scorul final 24-7.

Ultima victorie a României în față Spaniei a fost în 2017, la București, Stejarii impunându-se atunci cu 13-3.

Următoarea partida a Stejarilor va avea loc pe 7 martie, la Krasnodar, cu Rusia.

România:
1.Alexandru Savin(Steaua București), 2.Eugen Căpățână(Timișoara Saracens), 3.Horațiu Pungea(Timișoara Saracens), 4,Johan Van Heerden(Dinamo București), 5.Adrian Motoc(Agen), 6.Mihai Macovei(Colomiers), 7.Dragoș Ser(Steaua București), 8.Cristi Chirică(Știință Baia Mare), 9.Florin Surugiu(Steaua București), 10.Daniel Plai(Steaua București), 11.Nicolas Onutu(CS Vienne Rugby), 12.Florin Vlaicu(Steaua București), 13.Cătălin Fercu(Timișoara Saracens), 14.Marius Simionnescu(Timișoara Saracens), 15.Ionel Melinte(Timișoara Saracens).
Rezerve: 16.Constantin Pristavita(Știință Baia Mare), 17.Ovidiu Cojocaru(Știința Baia Mare), 18.Valentin Poparlan(Timișoara Saracens), 19.Adrian Ion(Tomitanii Constanța), 20.Tudorel Bratu(Dinamo București), 21.Vlăduț Popa(Timișoara Saracens), 22.Moa Maliepo(Timișoara Saracens), 23.Costel Burtila(Rugby Club Hyeres-Carqueiranne-La Crau)
Antrenor: Andrew Robinson

În celelalte partide, Georgia a învins fără drept de apel Portugalia cu 78-6 , iar Rusia a câștigat la limită în fața Portugaliei cu 19-18.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te