Simona Halep, victorie la Melbourne: Echipei mele îi mulțumesc. Vreau să câștigăm în continuare

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 09.01.2022 - 10:28
Simona Halep. Captură video Twitter
Simona Halep. Captură video Twitter

Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 2, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, pe rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 3.

SHARE

„Este o bucurie să vorbesc din nou pe această arenă. Acum trei ani nu am câștigat. Vă mulțumesc pentru încurajări, m-ați ajutat să câștig. Veronika, felicitări pentru această săptămână, poate nu ai jucat cel mai bun tenis al tău, dar îți urez succes la Australian Open. Echipei mele îi mulțumesc și vreau să câștigăm în continuare, îmi place acest sentiment. Australia este în inima mea, simt că sunt parte din Australia, Darren a fost în tribune, nu mai este antrenorul meu, dar îi mulțumesc. Ne vedem săptămâna viitoare!”, a declarat Simona Halep, la festivitatea de premiere.

 

Halep şi Veronika Kudermetova au mai fost adversare de două ori. Românca s-a impus de fiecare dată, scoruri 6-1, 6-3, în turul al treilea al Australian Open şi 6-1, 7-6 (4), în optimi la Moscova, ambele meciuri având loc anul trecut, conform news.ro

Halep, fost lider WTA, va urca pe locul 15 WTA, după turneul de la Melbourne.

Halep a declarat, înaintea acestui sezon, că obiectivul ei în 2022 este revenirea în Top 10 WTA. În acest moment, ea este la 700 de puncte de obiectiv.

Calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 18.037 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 31.000 de dolari şi 280 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat ultimul trofeu la 21 septembrie 2020, la Roma. Pentru ea urmează participarea la Australian Open, turneu de grand slam care va începe în 17 ianuarie.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te