A început să alerge până ls școală și înapoi
”Din primele zile de şcoală am început să alerg. Casa mea era la peste 5 kilometri, aşa că alergam de acasă la şcoală şi înapoi. Era ca un fel de antrenament. Aproape 10 ani am făcut acest traseu. Plus că mă mai trimitea mama şi la magazinul din satul nostru, alţi kilometri”, a povestit Delvine pentru site-ul clubului CSA Steaua.
Locuieşte la Kaptagat, un oraş în nordul Kenyei, la graniţa cu Uganda. Casa ei e la altitudine, la 2.400 de metri, dar când se antrenează urcă la 3.000 de metri, în Kipchoge Village. Acasă şi-a lăsat toată familia, are o fiică şi un soţ.
”Am o fiică de 6 ani, pe care o cheamă Shelly, după Shelly-Ann Fraser-Pryce (n.r. campioană olimpică, sprinteră din Jamaica). Soţul meu o admiră foarte mult şi după ea i-am pus numele. A făcut şi el atletism acum mult timp, era sparing partener”, a adăugat sportiva.
Tatăl ei are 4 neveste și 30 de copii
Delvine provine dintr-o familie numeroasă. Tatăl său are 4 neveste şi 30 de copii! ”E bogat, dar doar în neveste”, spune râzând Delvine. ”Altfel nu e bogat. Fiecare nevastă stă în alt sat. Cu mama mea, are 8 copii. Suntem şase fete şi doi băieţi. Pe toţi îi iubesc”.
Vorbeşte repede, de multe ori trebuie să repete ca să înţelegi. Mai explică şi Valentin Anghel pentru că el e foarte familiarizat cu ea, notează csasteaua.ro.
”E un suflet enorm. Dacă stai şi o asculţi, dacă o cunoşti îndeaproape, este o fată senzaţională”, spune antrenorul.
“Tata are 4 neveste şi 30 de copii. Deci eu am 29 de fraţi” (râde zgomotos). Tata are 59 de ani, iar bunica din partea mamei are 49 de ani. I-am promis că o să-i cumpăr un televizor şi acum trebuie să mă ţin de cuvânt”.
Vrea să-și aducă fetița și soțul în România
Delvine aleargă pentru familia ei, pentru fetiţa ei. Vrea să-i asigure o viaţă mai bună.
”Mi-aş aduce fetiţa şi soţul în România, pentru că părinţii mei nu vor să vină. În Kenya viaţa este nesigură. Sunt multe atacuri din partea triburilor rivale”.
”Noi facem parte din tribul Pogot. Tribul nostru rival este Turkana. Când ne atacă, fugim de acasă în satul vecin şi ne întoarcem a doua zi. Femeile şi copiii fug, bărbaţii rămân să lupte! De obicei suntem atacaţi noaptea, ziua e linişte. Din tribul meu mai fac parte şi alţi alergători kenyeni cunoscuţi”, explică maratonista de la Steaua care adaugă şi că urăşte aceste momente de groză.
”Am început să fac atacuri de panică de la astfel de evenimente”.
Un efor supraomenesc
Legat de cursele de maraton, Delvine povesteşte că perioadele grele sunt cele de dinainte, când se antrenează pentru curse.
”E foarte mult efort. Începi cu curse de 25 de kilometri, apoi 30, 35, până ajungi la distanţa de maraton. Se adună oboseala. Apoi, în cursă, nu mai simt nicio problemă”.
”După cursa de la Barcelona ştiţi cum coboram scările? Îmi mutam picioarele cu mâna (râde). De obicei, după maraton, te dor toate, ai febră, dar în două-trei săptămâni organismul se reface”, povesteşte Delvine, care îi admiră foarte mult pe maratonista kenyancă Mary Jepkosgei Keitany, dar şi pentru cea din SUA, Emily Sisson.
Delvine Meringor visează la ziua în care va obţine un rezultat mare pentru România şi pentru Steaua. Nu vrea să vorbească însă despre asta.
”Până la medalie la Jocurile Olimpice mai e mult de muncă. Vreau lucrul ăsta, îmi doresc enorm. Ştiu că e şansa vieţii mele de a nu mai fi săracă”, a încheiat prima atletă din lotul României care şi-a îndeplinit baremul olimpic.
