Simona Halep a fost depistată pozitiv la testul de antidoping cu o substanță numită roxadustat. Medicamentul este destinat persoanelor care suferă de anemie, dar este interzis în sportul profesionist.
Citește și: Primul „suspect” eliminat de pe lista celor care ar fi putut-o dopa pe Halep. „Totul este testat”
Roxadustat este un inhibitor al HIF prolitil-hidroxilază care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii.
Halep a fost suspendată de Federația de Tenis și riscă o suspendare finală de 4 ani.ț
Carne infectată? Greu de dovedit
Halep a căutat să își demonstreze nevinovăția, iar una dintre piste a fost aceea a consumului de carne infectată.
Agenția de Integritate a Tenisului nu exclude contaminarea mâncării Simonei Halep la turneele din zona Americii. Halep nu exclude ca mâncarea servită în Statele Unite ale Americii să fi fost contaminată, accidental, fie la restaurantul jucătorilor de la US Open, fie la hotelul unde a fost cazată la New York sau în Manhattan, unde a luat cina în anumite seri în perioada 17 – 28 august 2022.
4 zile după ce a înștiințat-o pe Simona că a fost găsită dopată cu Roxadustat la 29 august după meciul pierdut în turul întâi de la US Open, «Agenția Internațional de Integritate a Tenisului» a trimis jucătorilor o informare-alertă prin care le cerea să evite consumarea anumitor produse din carne.
Deocamdată, Halep nu a strâns prea multe probe în această direcție.
O nouă pistă: suplimentele alimentare
„Fabricanții procesează intenționat substanțe interzise în suplimentele nutritive”, dezvăluie singurul expert român acreditat de circuitul feminin WTA să efectueze teste doping.
La 2.950 de kilometri, ProSport a găsit compania care produce suplimentele proteice pentru Simona Halep într-o afacere anuală de 11 miliarde de euro.
„Contaminările suplimentelor nu sunt întâmplătoare! Fabricantul de suplimente nutritive apelează la tertipul de a introduce substanțe care îmbunătățesc performanța sportivă pentru ca produsele lui să fie cumpărate!”, afirmă specialistul român, care dorește să își păstreze anonimatul.
Avocații români și străini angajați de Simona Halep, precum și agenția delegată să identifice posibila contaminare a produselor ingerate de Simona la „US Open” au o nouă cale de atac pentru a justifica prezența cantității infime de „Roxadustat” în corpul ex-numărului 1 mondial la 29 august.
Cum ajung substanțele dopante în suplimente
Acamdemia lui Mouratoglou folosește produse WELEDA, care se bazează pe principiile antroposofice/naturist-holostice, medicină alternativă inițiată în 1921 și prin care niciun ingredient nu se testează pe animale.
Citește și: Informație - șoc din Spania: Simona Halep va fi suspendată doi ani. „Nu va mai reveni pe teren”
„Pulberile energetice, gelurile izotonice, batoanele energizante, tabletele de hidratare nu au etichetate toate ingredientele, unele dintre ele fiind interzise. Cu intenție sau fără intenție, sunt introduse în acele suplimente nutritive”, explică singurul expert român delegat de toate organismele tenisului mondial să efectueze teste doping.
„Același produs poate fi găsit în diferite țări atât ca supliment alimentar cât și ca medicament și, de cele mai multe ori, este comercializat sub nume distinct”, dezvăluie specialistul român care se ocupă inclusiv de educarea sportivilor în privința utilizării produselor specifice sportului de elită.
Citește și: Șansă pentru Halep. Confirmare că ar fi putut consuma carne contaminată. Steroizii din vaci de vină?
„Exigența producției într-o fabrică este disproporționată între medicamente și suplimente. Alt gen de rigori facilitează riscul contaminării suplimentelor cu substanțe interzise și care nu sunt precizate pe prospect. Contaminările suplimentelor sunt pe steroizi anabolici, androgeni și stimulente”, indică cetățeanul român care i-a luat locul unei bulgăroaice acreditată să facă teste doping la turnee de tenis din România.
Pentru a reduce costurile, producătorii dezvoltă suplimente nutritive, băuturi de refacere, proteine, aminoacizi, electroliți sau vitamine în fabrici de medicamente unde contaminarea pe liniile de producție poate fi frecventă chiar și în configurări standardizate GMP (Good Manufacturing): mecanismele de control și cerințele încorporate în producția farmaceutică necesită uniformitate, siguranță și eficacitate documentate.
Cazurile din trecut, conexiuni cu China
Substanța găsită în corpul Simonei este imposibil de cumpărat fără o rețetă și fără o carte medicală care să ateste necesitatea de a lua acea substanță. De aceea - și e greu de crezut că s-a întâmplat în cazul Simonei - substanțele pot fi comandate la negru din China.
„Substanțele depistate și care conțineau Roxadustat au fost comandate de pe site-uri din China!”, este concluzia cercetătorilor care au identificat foarte rarele cazuri de dopaj cu medicamentul răspândit în ciclism și care este ierarhizat în categoria EPO (n.r. eritropoietină): anduranță, celule roșii, oxigenare rapidă, refacere după efort eficientă.