"FC Union Berlin îi urează bun venit lui Aissa Laidouni, al treilea transfer al iernii. În vârstă de 26 de ani, franco-tunisianul a jucat în trecut la Ferencvaros, unde s-a transformat şi a ajuns la Naţionala Tunisiei", anunţă nemţii, pe Twitter.
Bonjour Aigle de Carthage 🦅🇹🇳 pic.twitter.com/g1em5VRzqv
— 1. FC Union Berlin (@fcunion) January 27, 2023
”Vreau să joc la cel mai înalt nivel, într-unul dintre cele mai bune campionate din lume. Abia aştept să-mi testez calităţile în Bundesliga. Din ce am văzut până acum, Union e un club ambiţios, cu o atmosferă frumoasă. Sunt convins că mă voi adapta bine şi voi avea succes”, a spus Laidouni, pentru site-ul oficial al grupării germane.
Evoluţiile excelente pe care Laidouni le-a avut în tricoul maghiarilor de la Ferencvaros, dar şi pentru Tunisia, la Campionatul Mondial din Qatar, i-au făcut pe cei de la Union Berlin, ocupanta poziţiei a doua din campionatul german, să trimită o ofertă de patru milioane de euro.
Ferencvaros a acceptat-o imediat. Presa germană anunţă că Laidouni e aşteptat la Berlin, pentru a face vizita medicală şi a semna un contract valabil pe următorii trei ani şi jumătate, conform PrimaSport.
Citeşte şi: Hagi l-a transferat pe fotbalistul pe care Becali îl dorea la FCSB
Conducătorii lui FC Voluntari au avut inspiraţia de a păstra 15% dintr-un viitor transfer, în momentul în care l-au vândut la Ferencvaros, în 2020, clubul ilfovean va câştiga 600.000 de euro. O sumă importantă venită practic surprinzător.
Laidouni a evoluat pentru FC Voluntari între anii 2018 şi 2020, strângând 56 de apariţii, şapte goluri şi cinci pase decisive. În urmă cu doi ani şi jumătate, a fost vândut la Ferencvaros Budapesta, pentru 600.000 de euro, sumă care s-a dublat, odată cu transferul la Union Berlin.
Mijlocaş defensiv agresiv, cu travaliu, Laidouni a prins 103 meciuri, în perioada petrecută la Ferencvaros, ajutând echipa maghiară să câştige două titluri în campionatul vecin, dar şi o cupă a Ungariei.