Atribuită asocierii Euromateria/Pessina Costruzioni/Expert Proiect, construirea unui nou stadion la Alexandria a ajuns în faza de șantier. De fapt, lucrările sunt în faza în care vechea arenă, ridicată încă la 1948, a căzut sub „ghearele" excavatoarelor, scrie Gazeta sporturilor, iar perimetrul e acum doar un morman de fiare, gropi adânci din zona fundației tribunei dărâmate și utilaje desfășurate pe gazonul bătătorit.
Aria urmează să fie complet dezafectată pentru a se trece apoi la ridicarea viitoarei structuri. Investiția e de circa 10 milioane de euro, iar stadionul ar urma să fie predat la cheie în toamna lui 2020.
Va avea o capacitate de 6.790 de locuri, dintre care 702 VIP. Va exista și un hotel cu 36 de camere și centru de recuperare pentru circuitul sportivilor. Nu va lipsi nici sistemul de nocturnă.
Arena din Alexandria va putea găzdui meciuri de fotbal din L1 și partide din preliminariile cupelor europene, având șanse să devină o locație magnetică pentru formațiile bucureștene care trec prin aceste faze ale competiției, grație apropierii de Capitală și, probabil, prețurilor mai accesibile de închiriere decât la Arena Națională pentru întâlniri cu adversari neatractivi, gen Milsami Orhei sau Alașkert.
De asemenea, se vor organiza aici competiții de atletism de nivel local sau național, pentru că baza va beneficia și de o pistă de 400 de metri, cu 6 culoare, plus terenuri pentru săritura în lungime/triplusalt, săritură în înălțime, cu prăjina sau aruncarea discului/ciocanului, potrivit GSP.
Nu există infrastructură pentru meciuri de UEFA
Compania de Națională de Investiții a comunicat Newsweek România că investiția va da posibilitatea organizării de meciuri de fotbal european. Doar că Alexandria nu are facilitățile de transport și de cazare cerute de UEFA.
Viața lui Liviu Dragnea este strâns legată de Alexandria. Aici s-a instalat ca baron de Teleorman, fiind timp de 16 ani prefect și președinte al Consiliului Județean Teleorman. Tot de aici a condus afacerile care i-au adus o condamnare definitivă și una în primă instanță.
Județul a sărăcit, căpușat de firmele pe care le controla prin interimari, vârf de lance fiind Teldrum. Ajuns ministru al Dezvoltării Regionale (între decembrie 2012 și mai 2015), Dragnea ar fi putut direcționa o parte din uriașele fonduri guvernamentale spre locuitorii din județ. Nu a făcut-o.
Citește și Teleorman Arena - 50 milioane de lei pentru o utopie europeană
În schimb, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, pe care o controla direct, a decis să construiască, tot din bani publici, un stadion ultramodern în Alexandria. Proiectul a fost inițiat în 2014, în mandatul de ministru al lui Dragnea, și pus în aplicare de guvernele controlate de acesta după 2016.