VIDEO „El Turco” a obținut al doilea titlu mondial în Superbike. Nou record, 13 victorii consecutive

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 22.10.2024 - 12:24
„El Turco” a obținut al doilea titlu mondial în Superbike. Nou record, 13 victorii consecutive - Foto: BMW
„El Turco” a obținut al doilea titlu mondial în Superbike. Nou record, 13 victorii consecutive - Foto: BMW
„El Turco” a obținut al doilea titlu mondial în Superbike. Nou record, 13 victorii consecutive - Foto: BMW
„El Turco” a obținut al doilea titlu mondial în Superbike. Nou record, 13 victorii consecutive - Foto: BMW

„El Turco” a obținut al doilea titlu mondial în Superbike și a stabilit un nou record cu 13 victorii consecutive. „Nimeni nu credea că este posibil pentru mine în primul meu an cu BMW Motorrad Motorsport, dar acum am câştigat titlul mondial. Chiar o meritam”, a declarat Toprak.

SHARE

Pilotul turc Toprak Razgatlioglu, supranumit „El Turco”, a făcut senzație în Campionatul Mondial FIM de Superbike (WorldSBK) 2024, care s-a încheiat pe 20 octombrie, pe circuitul de la Jerez, Spania.

A câștigat al doilea său titlu mondial, a înregistrat un nou record de 13 victorii consecutive și i-a adus echipei sale, BMW Motorrad Motorsport, primul titlu din istorie.

"E incredibil să fiu din nou campion mondial. Sunt foarte mândru de echipă, pentru că toată lumea a muncit din greu în fiecare weekend de cursă. Vă mulţumesc foarte mult pentru acest sprijin uimitor.

La începutul sezonului, nimeni nu credea că este posibil pentru mine în primul meu an cu BMW Motorrad Motorsport, dar acum am câştigat titlul mondial.

Chiar o meritam. Am îmbunătăţit motocicleta în fiecare weekend de cursă şi chiar o putem îmbunătăţi şi mai mult.

Cât despre sezonul următor... Să repetăm isprava!", a declarat Toprak Razgatlioglu.

Citește și: VIDEO Moment istoric! Dublă Dacia și primul trofeu în motorsportul mondial, în Raliul Marocului 2024

 „El Turco” a obținut al doilea titlu mondial în Superbike. Nou record, 13 victorii consecutive

Drumul spre al doilea titlu mondial în Superbike al lui „El Turco” a început în decembrie 2023. Nou venit în echipa ROKiT BMW Motorrad WorldSBK, Razgatlioglu a făcut primele teste cu BMW M 1000 RR la Portimão.

La scurt timp, a urmat un alt test de două zile la Jerez de la Frontera (Spania). Iar în ciuda condiţiilor meteorologice deloc ideale în decembrie, Razgatlioglu a înregistrat timpi promițători și a oferit feedback bun pentru dezvoltarea motocicletei.

Pe 17 ianuarie 2024, BMW Motorrad Motorsport și-a prezentat formula pentru WorldSBK 2024 la BMW Motorrad Welt din Berlin.

Iar  „El Turco” și-a stabilit obiectivul pentru sezonul 2024: victorii şi încercarea de a câştiga titlul mondial.

Nu a trecut mult timp și, la deschiderea sezonului, la finalul lunii februarie, ce a avut loc la Phillip Island (Australia), Razgatlioglu a obţinut primul său podium cu BMW M 1000 RR - a terminat pe locul al treilea în doar a doua cursă pe motocicletă în cursa de Superpole.

Citește și: FOTO Cum s-a descurcat primul BMW i4 de curse, făcut 100% în România, în primii 50 km de competiție

În a doua etapă a WorldSBK 2024, în martie, la Barcelona, Razgatlioglu a urcat direct pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în premieră cu BMW M 1000 RR. A obţinut pole position-ul şi a câştigat prima cursă principală.

Victoria de la Barcelona a fost una deosebit de specială, deoarece El Turco, campion WorldSBK 2021, nu câştigase niciodată pe acest circuit până la acel moment. A urmat o altă victorie în cursa Superpole şi apoi locul al treilea. Totalul său după şase curse la ghidonul BMW-ului a ajuns la două victorii şi alte două podiumuri.

Weekend-ul de curse de la Assen 2024 (19 - 21 aprilie), a marcat debutul seriei de victorii fără precedent în  WorldSBK pentru „El Turco”. Pornind de pe locul al nouălea al grilei, Razgatlioglu câştigă a doua cursă principală și a dat startul seriei-record de victorii.

Citește și: Doi români, frații Maior, au câștigat Raliul Acropolis și sunt VICECAMPIONI mondiali Junior WRC

În iunie 2024, Razgatlioglu a realizat primul său weekend perfect la Misano. Plecând din pole position, el câştigă toate cele trei curse, luând conducerea în clasamentul Campionatului Mondial. El continuă această dominaţie cu hat-trickuri la Most şi Donington Park.

Din aprilie, Razgatlioglu era neînvins, ajungând în runda a şaptea, la Portimão, cu 12 victorii în contul său, inclusiv 10 succese consecutive. El egalează recordul de 11 victorii consecutive odată cu prima cursă principală de sâmbătă.

După victoria din cursa Superpole de duminică, el devine recordman solitar. Dar nu se opreşte aici.

Câştigă a doua cursă principală, completând al patrulea hat-trick. Razgatlioglu pleacă din Portugalia cu un nou record de 13 victorii consecutive şi un avans de 92 de puncte în clasamentul campionatului.

Două curse ratate, în urma unui accident

La începutul lunii septembrie, în timpul celui de-al doilea antrenament liber de la Magny-Cours, Razgatlioglu pierde controlul motocicletei şi loveşte glisierele pistei. După primele examinări la centrul medical, a petrecut noaptea în spital. Diagnosticul este un pneumotorax uşor. Razgatlioglu nu poate concura în tot acel weekendul de cursă de la Magny-Cours, iar data revenirii este incertă.

După ce a ratat cursele de la Magny-Cours şi Cremona, Razgatlioglu a revenit în acţiune pe MotorLand Aragón din Spania (27-29 septembrie).

În ciuda pauzei provocate de accidentare, el a rămâne liderul campionatului, deşi avantajul său se diminuase la 13 puncte. Cu o putere mentală extraordinară, "El Turco" realizează o revenire impresionantă, terminând pe locul al doilea în toate cele trei curse şi astfel îşi măreşte avansul la 39 de puncte.

După două victorii şi un loc al doilea la Estoril, Razgatlioglu se îndreaptă spre finala sezonului de la Jerez de la Frontera cu un avantaj de 46 de puncte. El obţine laurii de campion la finalul primei curse principale. Locul al doilea a fost suficient.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te