„Nebunia turbo“ se poate spune că a început, însă, în urmă cu 40 de ani, odată cu prima victorie a unui monopost turbo în Formula 1.
Compresoarele și turbinele erau „trufandale“ acum patru decenii, motoare supraalimentate fiind regăsite doar pe câteva mașini sport, super-sport și de lux foarte scumpe. Primul model de serie turbo este considerat Oldsmobile-ul JetFire V8 din 1962.
Iar în Europa, supraalimentarea a fost introdusă de legendarul BMW 2002 Turbo în 1973 și de Porsche 911 Turbo în 1974 – cea mai rapidă mașină de serie de la acea vreme.
Apoi, spre sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, entuziasmul turbo a început să-i cuprindă pe din ce în ce mai mulți constructori de prim rang (Saab, Volvo, Mercedes, Maserati, etc.).
„Nebunia turbo“ a început, însă, în 1979, când Jean-Pierre Jabouille a câștigat Marele Premiu al Franței de Formula 1, pe circuitul Dijon-Prenois, la volanul unui monopost Renault RS 10.
În premieră, un motor turbo de 1.5 litri s-a impus în fața agregatelor atmosferice de 3.0 litri, iar acest lucru a schimbat radical percepția acestei tehnologii, producătorul francez pornind o adevărată ofensivă turbo.
Pe de o parte, la începutul anilor 1980, Renault a intrat în mai multe competiții cu modele turbo precum Renault 20 Turbo 4x4 sau Renault Maxi 5 Turbo.
Iar pe de alta, francezii au intrat în forță pe piața automobilelor accesibile cu modele supraalimentate. Cu un turbocompresor Garrett pus în amonte de carburatorul dublu-corp, Renault 18 Turbo a fost pionierul francezilor și a fost urmat de versiuni turbo ale modelelor Renault Fuego, Renault 9 și Renault 11.
În anii 1990, „nebunia turbo“ a pierdut din presiune. Dar, acum, în era downsizing-ului și a normelor de poluare din ce în ce mai stricte, toate modelele dezvoltate sub umbrela Renault, de la Dacia Logan până la Alpine A110, au motoare turbo sub capotă.
