Centrului Național Cyberint din cadrul SRI a identificat, anul trecut, o creștere a ariei de atac a infractorilor cibernetici, în condițiile în care pandemia i-a obligat pe oameni să lucreze de acasă, prin intermediul internetului, iar spaima de boală i-a făcut să se documenteze intens, fără să mai fie atenți la sursele accestate.
Pandemia de coronavirus a făcut să crească exponențial suprafața de atac cibernetic, cu o diversificare a metodelor. Actorii au rămas aceiași, iar motivațiile similare, a explicat Anton Rog, directorul Centrului Național Cyberint din cadrul SRI, pentru NEWSWEEK #2021 IT&C SUMMIT.
Citește și: VIDEO Cum au furat hackerii banii românilor profitând de pandemie. 3 metode
Ce poți face dacă ai fost atacat cibernetic
Dan Cîmpean, directorul general al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), a recomandat celor care au căzut victime unui atac cibernetic să nu accepte cererile atacatorilor.
„Niciodată să nu plătească acea răscumpărare care i se cere. În felul acesta, nu facem decât să încurajăm practicile ilegale ale unor grupări criminale care exploatează suprafața crescută de atac”, a menționat Dan Cîmpean, pentru NEWSWEEK #2021 IT&C SUMMIT.
Pandemia de coronavirus a făcut ca rata de digitalizare să fie de circa 7 ori mai mare decât într-o perioadă normală, ceea ce a deschis și noi oportunități pentru infractorii cibernetici.
„La nivel global, avem 127 de noi dispozitive pe secundă, care se conectează la internet și se așteaptă ca în 2-3, să avem o medie de 4-5 dispozitive pe persoană.
Toate statisticile arată că tipul și numărul de tentative de atacuri, din ce în ce mai sofisticate, care țintesc de la simpli utilizatori până la organizații guvernamentale și infrastructuri critice, cresc constant.
Mare parte din atacuri pot fi îndepărtate cu măsuri elementare, fără a fi expert.
Dacă contul este preluat de atacatori, sunt organizații guvernamentale precum Cert-Ro, care pot ajuta”, a menționat Dan Cîmpean.
Numărul de urgență 1911
Dacă sunteți victima unui astfel de atac, puteți suna la numărul de urgență 1911, pentru a raporta incidentul.
„Poate suna orice cetățean. Noi preluăm informațiile, ajutăm individual pe fiecar și oferim ghiduri de protecție. Cum spuneam, trendul va fi crescător ca număr de incidente, număr de atacuri și număr de atacatori. Și complexitatea acestora.
Trebuie aplicate principii elementare de igienă cibernetică în modul în care activăm online.
Suntem vulnerabil, dar există soluții”, a precizat Dan Cîmpean.
____________________________________