O femeie din Vulcan a fost înșelată de un escroc care i-a făcut o ofertă de nerefuzat pentru închirierea unei garsoniere în stațiunea Costinești.
Țeparul, Cornel Ivașcu, i-a trimis și un așa-zis contract, pentru a nu da de bănuit.
Femeia i-a virat în cont suma de 350 de lei, reprezentând un avans pentru chiria pe 7 nopți, într-o garsonieră din Costinești. Însă imediat după ce virat banii, escrocul nu a mai răspuns la mesaje, ba chiar a și șters toată conversația avută cu păgubita, conform Replicaonline.
Femeia din Vulcan, a decis să își petreacă o săptămână de vacanță la mare și a ales ca destinație Costinești. A văzut o garsonieră care arăta destul de bine și era atractivă din punct de vedere al prețului.
Citește și: Românii stau la cozi uriaşe pentru vacanţa în Grecia: „Am înaintat 300 de metri în 25 de minute!"
Garsoniera scoasă la închiriat
A contactat proprietarul pentru a stabili detaliile în vederea închirierii. Din nefericire pentru ea a dat peste un escroc, care după ce i-au fost virați banii în cont, nu a mai dat nici un semn de viață.
Conversațiile dintre așa zisul proprietar și turistă
„L-am contactat pe proprietar pe Olx în legătură cu o cazare pe care acesta o avea postată, o garsonieră. Acesta mi-a spus să îi scriu pe Whatsapp pentru mai multe detalii, am stabilit totul, i-am virat și banii într-un cont, însă abia joi am văzut că dânsul și-a șters toate mesajele, iar numărul de telefon este închis. Mi-a trimis chiar și un contract, iar din câte am înțeles nu sunt prima victimă a individului”, a declarat victima pentru Replica de Constanța.
Citește și: Vacanță de coșmar pentru un grup de turiști în Antalya. De la un hotel de lux, direct la spital
Escrocul se pare că a avut mai multe victime, care din fericire nu au trimis sume de bani acestuia.
Victima a susținut că o să depună o plângere la poliție, astfel că activitatea infracțională a individului ar putea fi stopată.