Pe lângă un povestitor genial, un dascăl cu chemare şi un prieten de nădejde, Ion Creangă a fost şi un amant focos.
Veselul humuleştean iubea cu năbădăi femeile din târgul Ieşilor, fără să-l oprească nici sutana, nici nevasta şi în niciun caz scrupulele.
Aventurile amoroase ale lui Ion Creangă
Ion Creangă, veselul humuleştean care a populat universul literaturii universale cu inegalabilele sale personaje, a rămas cunoscut ca un scriitor genial, prieten de nădejde, dar şi un pedagog de excepţie.
Cu toate acestea, în spatele imaginii de individ bonom, puţin greoi şi aşezat, se afla un diacon răzvrătit, un om cu vederi politice reacţionare, un mare amator de vin şi, în primul rând, un amant focos.
Culmea, imaginea lui Creangă nu a fost asociată niciodată cu cea a iubăreţului, cum a fost cazul lui Eminescu sau al lui Caragiale. Femeile nu au încăput niciodată în imaginarul popular, asociat lui Ion Creangă, afară poate de iubirea inocentă din copilărie pentru Smărăndiţa.
Cu toate acestea ”Popa Smântână”, cum era cunoscut în târgul Ieşilor, din ceea ce spun criticii şi biografii despre viaţa sa, îi întrecea în aventuri şi amantlâcuri dubioase pe mult mai faimoşii într-ale amorului ”Nenea Iancu” şi Eminescu.
Ion Creangă, unul dintre cei mai mari clasici ai literaturii române, s-a născut la 1 martie 1837 – după propria mărturisire (sau 10 iunie 1839, după un înscris oficial), la Humuleşti (Neamţ), şi s-a stins la Iaşi, în noaptea de 31 decembrie 1889, în urma unui atac cerebral.
A venit pe lume în familia lui Ştefan a Petrii Ciubotariul şi a Smarandei Creangă (care au avut opt copii, Ion fiind cel mai mare), „răzeşi fără pământuri” din ţinutul Neamţului, potrivit Colecția Mari Actori.
Mama lui „l-a făcut” preot
Ambiţia Smarandei, mama lui Creangă, a fost ca micul Nică să devină preot, să nu rămână la coarnele plugului, în bordeiul îngust cu cei şapte fraţi ai săi.
S-a străduit şi l-a dat la şcoală, ajungând, în cele din urmă, la Seminarul Teologic - ”fabrica de popi” - de la Fălticeni şi apoi la seminarul de la Socola, din bariera Ieşilor.
Creangă nu avea tragere către preoţie, cum spune şi criticul Vladimir Streinu: ”Ion Creangă a fost un cleric onorabil, dar fără vreo chemare deosebită pentru preoţie”.
Cu toate acestea, i-a făcut pe plac mamei sale şi a absolvit seminarul de la Socola.
Nu mai trebuia decât să se căsătorească şi putea fi hirotonisit.
Însă, în mintea tânărului de 22 de ani, stăruiau imaginea satului natal şi chipurile fetelor frumoase, crâşmele şi discuţiile intelectuale la care participa cu nesaţ.
Este descris de contemporani ca un prea vesel şi îndreptat către plăcerile vieţii, pentru a se cufunda în sobrietatea preoţească.
Diaconul proaspăt căsătorit umbla după călugăriţe
Humuleşteanul şi-a dovedit veleităţile de amorez, imediat după căsătorie.
Culmea, în loc să petreacă cu proaspăta soţie, Ileana, vestea hirotonosirii, diaconul de 22 de ani şi-a luat prietenul Gheorghe Ienăchescu, şi el proaspăt hirotonisit, şi a dat iama pe la mănăstiri.
Nu căuta să-şi mângâie sufletul, ci, se pare, poftele trupeşti.
Mai precis, Creangă avea o anumită pasiune pentru călugăriţe şi, în special, pentru una de neam boieresc, pe care o chema Evghenia.
”Anecdota spune că, nu mult după hirotonisire, Creangă şi cu Ienăchescu au plecat să dea singuri, fără diaconiţe, o raită pe la mănăstiri şi că, într-una dintre ele, Creangă cunoscu o tânără maică Evghenia, de neam boieresc, frumoasă, sprinţară şi foarte bogată, cu care tânărul diacon ar fi având cândva oarecare legături”, scria George
Călinescu în lucrarea sa ”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”.
Deşi destrăbălările lui Creangă pe la mănăstirile unde sălăşluiau fără voia lor în apartamente luxoase fetele de boier, cărora părinţii nu le-au putut oferi zestre suficientă, sunt bârfe ale contemporanilor lui Creangă, criticul George Călinescu tinde să creadă că totul este adevărat.
”Creangă nu putea ţine în chip deosebit la o nevastă luată din socoteli profesionale, şi de-ar fi ţinut, nestatornicia lui la femei şi, în toate, e o latură a caracterului care i se dezvăluie încă din copilărie ”, adăuga George Călinescu în aceeaşi lucrare.
Cât despre pasiunea pentru , călugăriţe, Creangă mărturiseşte personal, spunând în spirit de glumă că a prins ”gust de călugărie”.
Însemna casele amantelor
Maicile nu erau singurele femei după care Ion Creangă se dădea în vânt. Humuleşteanului îi plăcea orice femeie frumoasă din târgul Ieşilor şi, mai ales, disponibilă.
Contemporanii lui spuneau că avea obiceiul de a însemna casele amantelor sau ale femeilor care-i mai făceau cu ochiul, ca să nimerească la ele după vreo petrecere bahică la Bolta Rece sau Binder.
O ispravă hazlie care îl are protagonist pe Creangă şi nelipsitul Ienăchescu este povestită tot de Călinescu.
După ce au băut bine, cei doi prieteni au pus ochii pe o evreică şi au dat să-i însemne casa.
”O anecdotă cu variante spune că Ion Creangă şi cu Ienăchescu ar fi zărit la Piatra sau la Iaşi o evreică frumoasă în uşa unei dughene şi că Creangă ar fi invitat pe Ienăchescu să pună un semn pentru regăsirea fetei. Semnul pus şi evreica nu mai fu găsită, fiindcă semnul lui Ienăchescu, batjocorit de Creangă cu expresia ”popă”, fusese un câine”, scria George Călinescu, potrivit adevărul.ro.
Exclus din rândurile clerului
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.
Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post.
A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare, între care și un „Abecedar” (1868).
Sfârșitul vieții
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău (bojdeuca).
În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
