Cine era partenerul preferat de Amza Pellea în film? „Haiducii”, „Dacii”, Columna”, „Mihai Viteazul”, „Osânda” sau „Nea Mărin miliardar” sunt doar câteva dintre peliculele în care marele artist a strălucit.
De-a lungul carierei sale a avut parte de numeroși colegi cu nume grele în distribuția acestor producții, dar niciunul nu s-a apropiat de un partener special, pe care Amza l-a apreciat cel mai mult.
Cine era partenerul preferat de Amza Pellea în film? „Nu înjură, nu bârfește, nu-mi cere țigări”
Sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70 au pus România pe harta cinematografiei europene și chiar mondiale.
Relativa deschidere promovată inițial de un Gheorghe Gheorghiu-Dej, spre finalul vieții și mai ales de Nicolae Ceaușescu la începutul „domniei” sale au adus și multe contacte și prezentări internaționale ale peliculelor realizate de cinematografia noastră.
Astfel, se ajunsese ca filme precum „Pădurea spânzuraţilor“ (1964), regia Liviu Ciulei şi „Răscoala“ (1966), regia Mircea Mureşan, să fie premiate în cadrul prestigiosului Festival Internaţional al Filmului de la Cannes.
Citește și: Care a fost marea durere a lui Amza Pellea în „Mihai Viteazul”? Adevărul despre vocea sa din film
În plus, alte producții: „Afacerea Protar” (1955), regia Sorana Coroamă-Stanca, „La moara cu noroc“ (1957), regia Victor Iliu, „Telegrame“ (1960), regia Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş, „Darclée“ (1960), regia Mihai Iacob, „S-a furat o bombă“ (1962), regia Ion Popescu-Gopo şi „Printre colinele verzi“ (1970), regia Nicolae Breban, au fost, de asemenea, nominalizate pentru diverse premii, inclusiv pentru marele trofeu Palme d'Or.
Așa se face că tot mai mulţi regizori români căutau să realizeze pelicule care să reprezinte cinematografia autohtonă pe Croazetă, bulevardul de-a lungul căruia se află și palatul unde are loc anual celebrul festival de film.
Printre aceștia s-a numărat și Sergiu Nicolaescu, care venea după succesele obținute cu peliculele istorice „Dacii” și „Mihai Viteazul”, dar dorea o schimbare de registru.
Așa a ajuns să realizeze filmul „„Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“, unul dintre cele mai apreciate lungmetraje ale sale, cu gândul de a da lovitura în cadrul Festivalului de la Cannes.
Pelicula era ecranizarea nivelei publicate în 1970 de Titus Popovici, „Moartea lui Ipu”. În maniera-i obișnuită, Nicolaescu afirma că ideea subiectului nuvelei îi aparținuse tot lui, el împărtășind-o lui Popovici în timpul unei plimbări de-a lungul Senei, pe la mjjlocul anilor 60.
Amza Pellea și Cristian Șofron, în filmul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Acţiunea filmului se petrecea în ziua de 23 august 1944, într-un sat din Transilvania. Un ofiţer neamţ este ucis de o persoană neidentificată.
Pentru a scăpa de represalii, mai-marii localităţii încearcă să-l convingă pe Ipu, „nebunul satului”, să-şi asume fapta, trimiţându-l astfel cu bună ştiinţă la moarte.
Distribuţia i-a inclus pe Amza Pellea, care a interpretat magistral partitura lui Ipu, copilul, pe atunci, Cristian Şofron, dar și alți mari actori precum Ion Besoiu, Ioana Bulcă, Octavian Cotescu, Gheorghe Dinică, Clara Maria Sebök, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Eliza Petrăchescu Ernest Maftei, Iurie Darie și însuși Sergiu Nicolaescu, în rolul colonelului german care dorește cu orice preț răzbunarea morții ofițerului său.
Filmul a avut premiera la 24 ianuarie 1972, iar revista „Cinema“ îl anunţa ca pe „un film propus pentru a concura la Festivalul Internaţional al Filmului de la Cannes“, conform adevarul.ro.
De asemenea, în aprilie 1972, societatea „Art du siècle“ din Bâle a cumpărat de la „România-Film“ contra sumei de 9.500 de dolari o licenţă de difuzare a filmului în Franţa.
Pentru Amza Pellea, pelicula a prilejuit întâlnirea cu partenerul pe care și-l dorise întotdeauna, după cum avea el însuși să menționeze într-un articol din aceeași revistă „Cinema”, în care își împărtășea experiențele de la filmările producției.
Citește și: Cum a ratat Cristian Șofron rolul din „Pistruiatul”? A ajuns Mihu din „Toate pânzele sus”, în schimb
Partenerul la care se referea marele actor era unul surprinzător pentru toată lumea, pentru că era vorba de ciobănescul Iancu, patrupedul care a „intepretat” rolul câinelui lui Ipu
„De când fac eu film (şi s-au adunat câţiva ani de atunci), anul acesta am avut, în sfârşit, norocul să lucrez cu un partener aşa cum mi-am dorit întotdeauna. Rar să te înţelegi cu partenerul dintr-o singură privire.
Nu mai vorbesc de faptul că lancu (aşa îl cheamă) este primul coleg care, jucând împreună de-a lungul unui film, nu a încercat niciodată să-mi încalce vreo replică. L
ucru de necrezut aproape, nu m-a întrebat niciodată ce contract am. Nu-mi cere ţigări sub pretextul de mult tocit: „Pe ale mele le-am uitat la garderobă”.
Cu toate că este la primul film, lancu nu şi-a exprimat niciodată dorinţa de a mai face şi altele. În general, se poartă, ca un înţelept. Este un exemplu de modestie şi punctualitate.
Execută corect şi prompt tot ce i se cere”, scria Amza Pellea în articolul menționat, dar ținându-și cititorii în suspans, pentru că nu dezvăluia „din prima” identitatea acelui partener ideal.
Amza Pellea cu ciobănescul Iancu, partenerul său ideal de film - FCoto: adevarul.ro
„Am învăţat foarte mult de la el, mai ales în domeniul comportării fireşti, neafectate. Nu se duce în pauzele de filmare la regizor să-l influenţeze, ca în momentul în care eu spun marele monolog al filmului, să-i facă lui nişte prim-planuri de ascultare, chipurile pentru un montaj mai nonconformist, deci „mai modern”.
Nu are pretenţia să i se rezerve cutare sau cutare loc în autobuz, respectă şi iubeşte pe toţi membrii echipei. Nu înjură, nu bârfeşte, nu este invidios. Într-un cuvânt, are numai calităţi”, continua marele actor cu enumerarea calităților partenerului său din film, înainte de a devoala, finalmente, despre cine este vorba.
„Din această cauză mi-a câştigat definitiv admiraţia şi dragostea, drept care, dacă nu ar fi iubit cu atâta pasiune libertatea, i-aş fi făcut cadou o zgardă. Da, o zgardă!
A! Am omis să vă informez că lancu este un superb câine ciobănesc cu care am avut marea plăcere să joc în filmul „Moartea lui Ipu”. Când vor apărea aceste rânduri, Iancu va fi de mult printre ai săi, la stână.
Tare mult aş vrea să ştiu ce va povesti el celorlalţi dulăi în nopţile lungi de iarnă viscolită. Pentru că am uitat să vă spun: singurul defect al lui Iancu constă în faptul că pentru el toţi oamenii sunt ciobani, indiferent de defectele care îi diferenţiază.
Săracu' lancu! Cu asemenea mentalitate nu ajungi vedetă!“, mai scria Amza Pellea, în numărul din decembrie 1972 al revistei „Cinema“, conform sursei citate.
Citește și: 40 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Cum era să piardă rolul din „Nea Mărin miliardar”
„Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“ a fost primul film românesc care a beneficiat de un remake internaţional, sub numele de „Condamnat la viață”.
Regizorul Bogdan Dumitrescu-Dreyer a semnat regia filmului care a avut premiera la 15 martie 2013 pe un scenariu scris de inginerul de sunet Anuşavan Salamanian.
În rolurile principale au fost distribuite vedete mondiale precum Gérard Depardieu, în rolul lui Ipu și Harvey Keitel în cel al preotului Ioan. Lângă aceștia au apărut și actorii români: Bogdan Iancu, Alexandru Bindea, Nicodim Ungureanu, Gheorghe Visu, Daniela Nane şi Adina Cartianu.
Sergiu Nicolaescu se declara, la vremea respectivă, dezamăgit de existenţa acestui proiect care a fost finanţat inclusiv de către Centrul Naţional al Cinematografiei.
„O să fiu împotriva acestui remake, ideea eu i-am dat-o lui Titus Popovici pentru nuvela „Moartea lui Ipu”, ceea ce mi-a confirmat în scris după ce a apărut nuvela. Adaptarea cinematografică a nuvelei eu am făcut-o, am încă manuscrisul, dar a semnat-o Titus Popovici.
Mi se pare culmea acest proiect, mai ales că Anuşavan Salamanian ştia că e ideea mea“, spunea revoltat regizorul.
El a murit, însă, în ianuarie 2013, nemaiapucând aă asiste la premiera remake-ului după pelicula sa din 1972. Din păcate, marele Amza s-a prăpădit mult mai devreme, pe 12 decembrie 1983, la doar 52 de ani.
