„Nu avea niciunul din viciile minore omeneşti. Nu-i plăceau ţigara, cafeaua, vinul, jocurile de noroc. Îi plăceau însă, fără alegere, toate femeile“, spune Belu Zilber în volumul de memorii Monarhia de drept dialectic despre prietenul său Lucreţiu Pătrăşcanu. În acelaşi stil îl caracterizează şi Petre Pandrea, cumnatul său, în „Memoriile mandarinului valah”:„Am auzit pe Lucreţiu înjurându-şi părintele, că nu-i dădea bani, în adolescenţă, pentru a merge la bordel“. Prin braţele de intelectual fin ale lui Pătrăşcanu au trecut, carevasăzică, multe femei.
Citește și: Desant american în Siria cu 200 de soldați, peste ISIS, în zonă controlată de regimul Assad
A iubit o ilegalistă
În anii ’20, iubita oficială a lui Lucreţiu Pătrăşcanu este Elena Filipovici, ilegalistă conectată la caracatiţa muncitorească de la Viena la Moscova. Când iubitul său devine membru supleant al Comitetului Central, Elena, din fitece motive, îl acuză că „reprezintă un alt canal al micii burghezii intelectuale, venit din rândurile acelor intelectuali burghezi care, în trecutul mişcării muncitoreşti, au adus rău muncitorimii“, arată istoricul Stelian Tănase în volumul Clienţii lu’ Tanti Varvara.
Ochii care nu se văd
În 1923, la 23 de ani, Pătrăşcanu trimite o scrisoare tocmai de la Lepzig, unde studia dreptul şi economia. Îi scrie unei amante din Bucureşti despre cât durează dragostea şi despre raţiunea iubirii şi a politicii:„Dragă Anca, [...] Atâta timp cât vom mai avea ceva să ne spunem, cât timp vom gândi împreună şi vom simţi împreună. [...] Pe urmă ne vom strânge prieteneşte mâinile ca toţi oamenii înţelepţi, care ştiu că tot ce are un început are şi un sfârşit şi fiecare dintre noi va apuca drumul lui. În dragoste, ca şi în politică, trebuie să ştii unde să te opreşti“. Scrisoarea se găseşte în volumul istoricului Lavinia Betea, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist. Totuşi, în conformitate cu mai vechiul proverb, „ochii care nu se văd se uită“, Anca devine un personaj episodic în viaţa tumultuoasă a lui Pătrăşcanu, potrivit historia.ro
Amanta Winkler
Pătrăşcanu intră în ţară alături de Rozalia Winkler, prin vama de la Oradea. Cuplul se întâlnise în Budapesta, unde fusese reevaluată prietenia dintre ei şi tranşate diferenţele socio-culturale. „Am susţinut întotdeauna şi afirm şi acum că sunteţi o persoană distinsă, o femee extraordinară, o femee cu adevărat bine (scuză-mă dacă felul meu de a vedea lucrurile este puţin stingherit;faptul acesta nu vă împiedică să fiţi o persoană din mica burghezie, ceeace nu este o jignire la adresa Dvs., ci un fapt, din păcate, «istoric»)“, îi scrisese Pătrăşcanu femeii în scrisoarea în care se pregătea întâlnirea.
Din raportul agenţilor de la Siguranţă reiese că legătura dintre cei doi este una veche şi specială. Rozalia, la acea vreme în plin proces de divorţ cu medicul Winkler din Oradea, îl cunoscuse pe Pătrăşcanu în 1928, la Cluj. Femeia era pe atunci logodnica numitului Desideriu Szanto, judecat pentru complot comunist, iar Pătrăşcanu era avocatul bărbatului. Recunoştinţa pentru serviciile avocăţeşti s-a transformat mai întâi într-o strânsă prietenie şi, apoi, a degenerat într-o puternică legătură intimă, „Dna Winkler devenind metresa lui Pătrăşcanu“, informează agenţii de la Siguranţă.
Căsătoriți de Gala Galaction
Herta Schwamen, născută în Cernăuţi, era artistă scenograf şi fidelă ideilor de sânga. Era cu aproape cu 15 ani mai tânără decât Pătrăşcanu. Cei doi se cunosc în 1936, când femeia se întoarce în Bucureşti de la Viena.... Herta a devenit membră a Partidului Comunist din Austria şi a scris articole de presă la „Dunărea Roşie“, revistă ilegală pentru marinari. Înainte de „repatriere“, participase la o manifestaţie antinazistă. Fusese prinsă şi bătută până la pierderea conştinţei.
După trei ani, Herta şi Lucreţiu se căsătoresc. Nu fără piedici. În 1939, în timpul guvernării Cuza-Goga, căsătoriile între evrei şi români nu erau admise. Aşa că Herta este botează „Elena“ de către părintele Gala Galaction.
Cine a fost Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut în anul 1900, într-o familie de intelectuali din Bacău. Tatăl său era istoric, iar mama sa era descedenta unei familii boierești. În timpul Primului Război Mondial, Lucrețiu Pătrășcanu a început să fie tot mai atras de socialism, apoi de comunism. În 1919, s-a înscris în Partidul Socialist din România și a lucrat pentru ziarul acestei formațiuni politice, Socialismul. În anul 1922, Lucrețiu Pătrășcanu a absolvit cursurile Facultății de Drept din București, iar trei ani mai târziu și-a luat doctoratul în economie la Universitatea din Leipzig, cu o teză legată de reforma agrară înfăptuită în România de către Regele Ferdinand I. Lucrețiu Pătrășcanu s-a radicalizat treptat, iar în 1921 s-a numărat printre fondatorii Partidului Comunist din România.
În această calitate, a luat parte la mai multe congrese ale Cominternului, o organizație controlată de Moscova, care dorea dezmembrarea României. Din acest motiv, Partidul Comunist a fost interzis în România, iar Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat în 1924. El a intrat în greva foamei și a fost transferat la spitalul penitenciarului Jilava, apoi eliberat. Pătrășcanu a rămas un lider marcant al Partidului Comunist și în anii 1930, de aceea, în august 1940, după ce URSS cotropise Basarabia, a fost arestat, însă a fost eliberat după câteva săptămâni. În 1941, a fost arestat din nou și trimis, până în 1943, cu domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului, apoi a fost eliberat.
Represiunea la care a fost supus comunistul Lucrețiu Pătrășcanu de către adversarii săi ideologici a fost mult mai blândă decât cea la care a fost supus mai târziu de către proprii săi colegi de partid. În 1944, Lucrețiu Pătrășcanu s-a implicat în lovitura de stat de la 23 august, prin care Regele Mihai I l-a demis și arestat pe Ion Antonescu. Avocatul comunist a devenit ministru al Justiției și a fost trimis la Moscova să negocieze convenția de armistițiu dintre România și URSS. Acolo, sovieticii i-au transmis că a căzut în dizgrație, pentru că ei aveau alte planuri cu România: doreau să o ocupe militar și chiar să o anexeze, dar Regele Mihai I le-a dejucat planurile.
Lucrețiu Pătrășcanu a încercat să reintre în grațiile Moscovei, iar în calitate de ministru al Justiției s-a implicat în falsificarea alegerilor din 1946, în represiunea împotriva Opoziției și în judecarea unor lideri precum Iuliu Maniu, apoi a contribuit la detronarea și exilarea Regelui Mihai I, căruia, la un moment dat, îi ceruse să îl numească pe el prim-ministru în locul lui Petru Groza. Însă Lucrețiu Pătrășcanu nu a mai revenit în conducerea centrală a partidului. El era suspectat de naționalism, pentru că, în 1946, declarase studenților la Cluj că ”sunt comunist pentru că sunt român”.
În 1948 a fost arestat, iar după șase ani de proces, a fost condamnat la moarte. A fost executat cu un glonț în ceafă în 1954. Mai târziu, în 1968, Nicolae Ceaușescu l-a reabilitat, iar călăul lui Lucrețiu Pătrășcanu s-a sinucis, arată rfi.ro
