FARISEU Dan Voiculescu a luat-o pe urmele Elenei Udrea și s-a înscris la Teologie

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 20.09.2020 - 13:41
Dan Voiculescu și "apostolii" de la Antena 3
Dan Voiculescu și "apostolii" de la Antena 3

Anunțul nu a fost făcut de academicienii Gădea sau Badea și nici măcar de valetul Ciuvică. Chiar infractorul Dan Voiculescu, care a făcut trei ani de pușcărie în dosarul "ICA" ascris pe blogul său că s-a înscris la Teologie.

SHARE

Colaborator dovedit al Securităţii, noul Dan Voiculescu este hotărât să îşi asume trei valori: creativitate, compasiune, spiritualitate, după cum declară acesta într=o postare în care ține să se și alinte puțin : De la “dom’ profesor” la “băi, studentule”.

„De-a lungul unei vieţi în care am cunoscut înălţimi şi abisuri, am învăţat că preocupările analitice, principiile şi concluziile teoretice vor rămâne întotdeauna sterile, nocive chiar, dacă nu sunt urmate de acţiuni concrete şi de exemplu personal. În consecinţă, cu foarte puţîn timp înainte de împlini 74 de ani, hotărât să asum nemijlocit, în propria viaţă, cele 3 valori fundamentale (Creativitate, Compasiune, Spiritualitate) şi am decis să urmez cursurile Facultăţii de Teologie, specializarea Asistenţă Socială”, scrie Voiculescu. 
 

Modelul Elena Udrea

Elena Udrea a fost admisă în septembrie 2016 la masterul „Consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, cu media finală 8,20. Udrea a participat la primul curs în 3 octombrie 2016, având cursuri în fiecare vineri şi sâmbătă.

Ea declara atunci pentru că s-a înscris la acest master de consiliere pastorală pentru a-i ajuta pe oameni „prin credinţă” şi că va înfiinţa „Institutul Fericirii”, ca ONG pentru sprjinirea oamenilor de a fi „fericiţi în viaţă”.
 
În 2018, Elena Udrea a fost exmatriculată pentru că nu se prezentase la niciun examen. 
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te