Aproape 1.500 de turişti români au ajuns în primele zece zile din ianuarie în Maldive, cifră ce poziţionează piaţa locală pe locul cinci în topul ţărilor care au trimis cei mai mulţi vizitatori străini.
România stă mai bine decât Germania, Elveţia, Franţa sau SUA, state unde salariul mediu şi puterea de cumpărare sunt incomparabil mai mari decât cele românești, potrivit unui raport al autorităţii de turism din Maldive. Pe primele locuri se află Rusia, India, Ucraina şi Kazahstan, scrie Ziarul Financiar.
România a asigurat pentru aproape 5% din toţi turiştii sosiţi în Maldive în primele zile ale acestui an.
Condițiile de intrare în Maldive sunt destul relaxate: românii primesc viză de intrare la destinație, dacă prezintă un certificat care să confirme că persoana a fost testată negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2. Testul trebuie să fie de tip molecular (RT-PCR), în limba engleză și efectuat cu cel mult 96 de ore înaintea îmbarcării. Copiii cu vârsta de sub un an sunt exceptați de la măsura prezentării unui test, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
Maldive a fost promovată, în ultimele luni, ca destinație de mai multe vedete din România. Printre acestea se numără Delia sau Bianca Drăgușanu.
Delia a plecat în noiembrie anul trecut, cu soțul ei într-o vacanță în această țară insulară. Pentru vacanța de 10 zile ar fi plătit 10.000 de euro, potrivit presei tabloide.
Delia s-a relaxat în pandemie în Maldive. Foto Instagram
Gabi Bădălău, fiul fostului lider al PSD Nicolae Bădălău, acum vicepreședinte la Curtea de Conturi, ar plătit 45.000 de euro pentru a o duce pe Bianca Drăgușanu în Maldive, potrivit Fanatik.
Bianca Drăgușanu a fost dusă în Maldive de fiul lui Nicolae Bădălău. Foto Instagram