Un român a a reușit să cultive fructe exotice la mai multe grade Celsius cu minus.
Kaki, kiwi, rodii si alte fructe exotice sunt acum coapte si numai bune de cules. Nu de oriunde, ci din curtea unui bărbat din Timișoara, care dă lecții de cultivat fructe în solarii.
A vrut să aibă o livada ”altfel” decât cei mai mulți dintre români și s-a apucat să cultive arbori exotici.
A început timid, cu o planta de kiwi, iar acum are peste 50 de pomi fructiferi ce produc fructe pe care noi le găsim doar pe rafturile supermarketurilor, aduse de la mii de kilometri depărtare.
Vorbim de un bănățean care, în loc de prune, mere, pere sau piersici, cultivă kaki, kiwi sau arbori de căpșuni și rodii.
Grădina Edenului în curtea unui român. Cum a reușit să cultive fructe exotice la minus grade Celsius
Și o face bine, astfel că producțiile sunt deja însemnate. În prag de iarna poate doar să întindă mâna și să culeagă fructe dulci și coapte, neobișnuite pentru zona Banatului, din arborii ce cresc în propria-i gradina.
Se întâmplă lângă Timișoara, în comuna Giroc, unde un tânăr agronom a amenajat un adevărat colț de rai, conform Opinia Timișoarei.
Povestea pomilor exotici din grădina lui Bogdan Costea a început în urma cu 10 ani când s-a mutat la casă, la margine de Timișoara. Încântat de fructele din Italia, Spania și alte țări mediateraneene, bănățeanul pasionat de pomicultură, a aclimatizat primul kiwi, iar după 2 ani a și cules primele fructe.
Apoi, a venit rândul altor pomi exotici, iar micuța lui gradină s-a umplut. În fiecare colț dai peste câte un pom neobișnuit, care a învins clima românească și a învățat să se comporte ca în țara lui de baștină.
„Avem arbore de căpșuni, avem kiwi pe garduri, avem kaki, avem aici 4 soiuri, din Italia, Spania, Japonia și Bulgaria.
Cam din fiecare. Avem rodiu, avem minikiwi„, spune cultivatorul de arbori exotici Bogdan Costea, care a învățat o mulțime de lucruri din experiențele sale și și-a dat și doctoratul în Agronomie.
Într-un alt colț al grădinii, crengile sunt încărcate cu fructe spectaculoase portocalii.
Citește și: 330 de euro primesc cei care muncesc în agricultură. Vezi în ce condiții se acordă stimulentele
E un soi adus de peste mari și tari. Fructul kaki, cunoscut și sub denumirea de ‘fructul zeilor’, are un conținut ridicat de antioxidanți, magneziu și potasiu.
În aceasta perioada, fructele de kaki din gradina lui Bogdan Costea de lângă Timișoara sunt perfect coapte.
„E un urmaș al lui Rojo Brillante. Adică ceea ce găsim prin comerț, în cea mai mare parte. Acesta pe care îl am eu este un picuț mai mare. Îl am de la un prieten din Spania.
E specifica mărimea fructelor. Discutam de multe sute de grame și gustul inconfundabil„, explica Bogdan Costea frumusețea de producție de kaki din bătătură.
Pomii fructiferi din grădina lui sunt sensibili la temperaturi de -15 grade Celsius
De aceea, aclimatizarea este esențială, precizează agronomul. „Pun coceni de porumb, imediat lângă pomi, cu folie autoclimatica în 3 straturi, creând astfel o atmosfera în care pomul poate să respire.
Că și de asta trebuie să ținem cont. Trebuie să îi asiguram și câteva grade în plus„, explica Bogdan Costea. Chiar acum, înainte de a da înghețul, este vremea culesului roadelor sale exotice.
Citește și: Culturile agricole le dau bătăi de cap constructorilor de autostrăzi. Apel pentru recoltarea rapidă
„Aici avem arbore de căpșuni. E specific zonei mediteraneene. În perioada asta își face florile, urmează să fructifice undeva în ianuarie.
Din acel moment și până în noiembrie își tot maturează fructele. Sunt pe 4 culori, pornesc de la verde, apoi trec prin nuanțe de portocaliu și roșu, în final”, explica Bogdan Costea.