Ioan Gyuri Pascu avea 55 de ani și se retrăsese din viața artistică din cauza problemelor de sănătate, suferind de diabet. A avut o carieră remarcabilă în muzică, însă s-a dus prea devreme. Astăzi trebuia să fie sărbătorit pentru cei 62 de ani.
A cochetat cu muzica și teatrul încă de mic copil
Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, la Agnita, a fost muzician și actor, membru al grupului de umor Divertis.
A început să studieze pianul la vârsta de nouă ani și a cântat prima dată în corul școlii, cu voce de soprană, amuzându-și prietenii cu imitarea unor cântăreți de muzică pop cunoscuți. În timpul clasei a cincea a început să joace handbal la o echipă de amatori, renunțând la lecțiile la pian și încercându-și norocul în actorie. A învățat singur să cânte la chitară.
La vârsta de paisprezece ani, vocea lui Pascu s-a schimbat. Era încă la soprană în cor, dar își folosea vocea de cap. Ca licean, Pascu a fost nevoit să intre în Uniunea Tineretului Comunist (UTC), tinerii fiind obligați de regimul comunist român să se alăture uniunii.
În 1976 a intrat la Liceul Agnita, care mai târziu și-a schimbat denumirea în Liceul Agro-Industrial Agnita. În același an a renunțat la handbal și a început să studieze muzica interpretată la chitară, folosindu-se de manualul autoarei Maria Boeru ca ghid.
A debutat ca actor amator în 1977, într-o piesă școlară care a avut loc la Casa de Cultură Agnita. Pascu a asistat în acea perioadă și la concertele Cenaclului Flacăra, inspirat din folkul american și folk rock, tolerat sub regimul comunist. S-a familiarizat cu muzica din Occident, ascultând piesele artistei Olivia Newton-John și ale formației Queen, participând activ la brigada culturală a UTC, unde a scris și interpretat primele cântece de folk-rock, potrivit wikipedia.
Citește și: Florin Zamfirescu dezvăluie de ce a murit Adrian Pintea, colegul său de cameră. În ce capcană căzuse
S-a lansat în cariera muzicală în anul 1982 și de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae. Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în filme de lung metraj precum „O vară de neuitat” – în regia lui Lucian Pintilie și în „Occident”- regizor Cristian Mungiu.
A mai jucat în mai multe piese de teatru, precum „Take, Ianke și Cadîr”, asigurând și coloana sonoră pentru unele din ele.
Dincolo de activitatea artistică, Ioan Gyuri Pascu a fost un mare iubitor al sportului, iar de-a lungul carierei a cochetat și cu jurnalismul sportiv.
A lucrat ca strungar și s-a înrolat în Forțele Terestre
Între 1978 și 1980 a cântat alături de formația fraților Moldovan, Trandafirii Negri, la nunți și alte festivități. Cu banii câștigați și-a cumpărat prima chitară acustică direct de la fabrica din Reghin și a învățat să cânte la tobe. În 1979 a compus unul din primele cântece lansate public, „Melancolie”.
În 1980, Pascu a dat examenul de admitere la Facultatea de teatru Szentgyörgyi István din Târgu Mureș, examen pe care l-a picat. A lucrat la o întreprindere de stat ca strungar, iar în 1980 a fost înrolat pentru câteva luni în Forțele Terestre Române, unde a întâlnit mai mulți muzicieni care făceau armata. Împreună au fondat formația Fundal, cu Pascu solist și toboșar. Formația a participat la festivalul Cântarea României.
În 1982 și-a terminat stagiul militar, iar formația Fundal s-a întors la Mediaș, unde Pascu a fost descoperit de postul românesc de radio Radio Vacanța. A fost invitat să participe la concertele dedicate tinerilor și difuzate pe acel post, întâlnindu-se în timpul acestora cu Teo Peter, basistul formației Compact, și promotorul de muzică Andrei Partoș.
În 1988-1989, după absolvirea facultății, Pascu a predat limba și literatura română la o școală primară din Ulmu, județul Călărași, dar a renunțat pentru a-și relua cariera muzicală. În 1989, în Semenic, s-a întâlnit cu Mircea Baniciu, fost membru al formației de muzică rock Phoenix. A fost oaspete în casa lui Baniciu la izbucnirea revoluției anti-comuniste din Timișoara. Autoritățile comuniste au anulat spectacolul avut de Divertis la Iași.
Citește și: Văduvă la 43 ani, Marina Voica se recăsătorește cu un bărbat celebru cu 20 de ani mai tânăr
După căderea comunismului, Pascu și-a diversificat domeniile de activitate. După ce a susținut solo în februarie 1990 un recital de muzică și-a reînnoit contractul cu Divertis, alături de care a mers în turneu în toată țara. La sfârșitul acelui an, Divertis apărea pentru prima dată la televizor pe canalele Televiziunii Române.
Grupul a lucrat împreună cu agentul de circulație Virgil Vochină, adăugând părți comice în campania serial dedicată atenției la volan, Reflecții rutiere. Din decembrie 1990 până în 1992 a lucrat ca redactor la TVR.
A jucat în mai multe filme de succes
În 2000, Pascu a lucrat împreună cu producătorul de film Cristian Mungiu, compunând coloana sonoră a filmului de scurt metraj Zapping și apărând împreună cu Mircea Diaconu în filmul Corul pompierilor. Au mai colaborat la Occident, care avea în coloana sonoră muzică din repertoriul lui Pascu, el jucând în rolul lui „Gică”, opusul lui Alexandru Papadopol („Luci”).
Prestația sa a fost primită bine de critici. Criticul de film Alex. Leo Șerban s-a referit la jocul memorabil al lui Pascu ca și cel al lui Papadopol „cinic, bun pentru toți vecinii”, iar Eugenia Vodă a sugerat că el este „autentic prin definiție” prin care „umorul negru capătă reflexe diafane”.
Doi ani după premiera filmului Occident, Pascu a lansat albumul Stângul de a visa, care nu s-a bucurat de succes la public, nefiind difuzat la radio. A vândut copii ale albumelor în timpul concertelor.
Într-un interviu din 2009, Pascu a afirmat că, „De fiecare dată când voiam să dau piese spre a fi difuzate la radio, posturile de radio îmi transmiteau că sunt frumoase, dar nu sunt în politica postului.” Că dacă stăm după radiourile comerciale, chiar n-am mai scos nimic din '93.”
A mulțumit comunității că au postat pe Internet melodiile sale, deși pierdea astfel niște bani. Pascu s-a opus concursurilor de muzică contemporane, amintindu-și că în perioada când a făcut parte din juriul Festivalului de la Mamaia, a rămas cu un gust amar datorită deciziilor luate în culise.
La vârsta de patruzeci de ani, Pascu a început să publice cărți care tratează teme spirituale, specializându-se în eseuri despre misticism. Când a fost întrebat de convingerile în legătură cu credința sa, a declarat că s-a inspirat de la preotul ortodox și Omraam Mikhaël Aïvanhov. În 2007 a spus că „Trebuie să înțelegem că menirea noastră, drumul nostru pe pământ, este de a reface legătura cu Divinitatea, cu Dumnezeu.” Deși era ortodox, Gyuri Pascu a fost în pelerinaj la Lourdes, în Franța.
A părăsit „Divertis” și a făcut atac cerebral
Ioan Gyuri Pascu a părăsit „Divertis” în anul 2007 pe motiv că nu îi plăceau glumele cu tentă politică ale lui Toni Grecu, liderul grupului umoristic.
La sfârșitul anului 2010, Pascu a suferit un atac cerebral și s-a recuperat la Spitalul Universitar din București. Presa românească a speculat că atacul s-a datorat stresului care a urmat divorțului, deși Pascu a menționat că aceasta a fost una amiabilă.
Ca urmare, s-a lăsat de băuturi alcoolice. În primele luni ale anului 2011 a jucat pe Cadâr în comedia lui Victor Ion Popa, Take, Ianke și Cadâr, mergând într-un turneu prin România. Această piesă a fost una de succes, fiind rejucată anual cu Gyuri Pascu în distribuție.
O relație ciudată cu medicina
Dar, probabil, una din cele mai controversate aspecte din viața artsitului era modul în care se raporta la medicină. Soția lui spunea că refuză controalele medicale și credea doar în acupunctură. Ea acuză voalat faptul că personalul de pe ambulanță nu a acționat profesionist. De altfel, a existat și o anchetă medicală, dar nu s-a luat nicio măsură.
Fosta soţie a lui Gyuri Pascu, Daniela Marin, a rememorat, într-o relatare pe blogul său, noaptea în care a murit artistul, afirmând că, la sosirea primei ambulanţe, acesta îşi revenise complet şi că nu mai existau nici măcar simptomele atacului de panică.
Ea afirmă, însă, că din 13 septembrie (3 zile înainte de deces) artistul avea probleme la un picior, motiv pentru care mergea cu ajutorul cârjelor, că diabetul şi scăderea vederii erau singurele afecţiuni pe care le recunoştea şi că se temea de medici.
„Marţi dimineaţă, la IML, când l-am pupat şi l-am mângâiat, privindu-i zâmbetul şi fruntea senină, întrebându-l din nou de ce mi-a făcut-o şi pe asta, am simţit că parcă se-ncălzea sub mângâierea mea. Apoi, parc-ar fi turnat în mine o putere, o incredibilă putere s-a născut în mine auzindu-i vocea:
“Tu ai uitat? Eu n-am murit şi nici n-am de gând să mor vreodată! Ce, eu sunt doar ăsta?” adică trupul la care mă uitam…
Şi-apoi am înţeles că trebuie să fac ceea ce el îşi dorea, nu ceea ce lumea se aştepta sau îşi dorea. De obicei, noi nu facem pentru ei, cei care stau într-o cutie pe o masă, ci facem tot pentru noi.
Noi, ăştia care continuăm să ne purtăm în trupuri, ne plângem nouă de milă şi de frică. Dacă aş fi putut aduce un cor de gospel din America, asta i-ar fi plăcut, da. Dar am clacat! Pentru prima oară în viaţa mea, nu am mai fost eu calul de bătaie, omul de nădejde şi omul puternic care să le rezolve pe toate. Am clacat şi gata!
Şi dacă n-ar fi fost prieteni în jurul meu… Mi-ar fi plăcut să-mi fi transmis mai multe, nu doar să-i pun muzica lui acolo, la capelă.”
„…revenind la decembrie 2010, dacă eu nu reuşisem să-l conving să meargă la doctor, a reuşit o dragă prietenă, medic stomatolog nu doar să-l convingă, dar să-i facă şi programare la RMN în aceeaşi zi.
Seară, mai exact. Am mers cu el la RMN, iar doctoriţa, cu o intuiţie fantastică, ne-a sugerat ca şi cum n-ar fi fost nimic grav, să nu mai aşteptăm până a doua zi dimineaţă, ci, dacă tot suntem aşa aproape, să mergem în acea noapte la spital. I-am mulţumit în gând pentru delicateţea şi înţelepciunea de care dăduse dovadă şi când Gyuri a zis da, am pornit cu speranţă spre spital. Acolo însă, un alt medic sau poate doar un asistent medical, luându-i tensiunea şi spunându-i pe un ton agresiv că nu-nţelege cum de încă mai vorbeşte şi cum a putut merge pe picioarele lui până acum, a reuşit să-I sperie îngrozitor şi acolo, şi atunci, a mai avut încă un accident vascular.
Dar de-atunci nici că l-a mai convins cineva să meargă la vreun control, nici la neurologie, nici la cardiologie, nici măcar să-şi facă obligatoriile analize de sânge.
De fapt, dacă mă gândesc bine, în afară de analizele obligatorii făcute în 2003, pentru că altfel nu ne înscria copilul la şcoală, omul ăsta a refuzat orice alt control sau analiză medicală până în 2010, când a fost accidentul vascular cerebral.
Înainte de 2003, prin 1998 l-am rugat şi am ajuns să mă și cert cu el din acest motiv, iar în iulie 1999 i-am spus că dacă nu merge la doctor, cu mine a terminat-o. Nimic nu l-a convins”, a spus fosta soție a artistului.
Gyuri s-a stins în locuinţa sa din Bucureşti, în urma unui stop cardio-respirator. Era 16 septembrie 2013.
