În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa? Ce o face așa de deosebită?

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 03.10.2024 - 19:58
În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa - FOTO: Pexels(imagine cu rol ilustrativ)
În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa - FOTO: Pexels(imagine cu rol ilustrativ)
În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa - Foto:
În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa - Foto:
În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa
În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa

În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa? De obicei, suntem tentați să criticăm felul în care arată localitățile din propria țară, indiferent că e vorba de unele mari ori de așezări mici. Dar mai sunt și excepții, așa cum e și cazul acestei artere.

SHARE

În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa? Unui călător neavizat, care ar fi transportat legat la ochi pe una dintre arterele capitalei Banatului, i s-ar putea părea, când ar vedea din nou, că a fost dus în Japonia, supranumită și „țara cireșilor înfloriți”.

În ce oraș din România se află cea mai frumoasă stradă din Europa? Ce o face așa de deosebită?

Dar nu, nu ar fi vorba de Japonia, ci de orașul de pe Bega, Timișoara, unul dintre cele mai mari municipii din România.

 Nu mai este un secret faptul că Timișoara se remarcă prin multe peisaje incredibile și adevărate atracții naturale de excepție.

Capitala Banatului şi-a primit renumele de „Oraşul Florilor” acum 125 de ani, când aici s-a desfăşurat o grandioasă expoziţie. Tot atunci lua fiinţă unul dintre cele mai frumoase parcuri din sud-estul continentului.

Dar până să ajungem la el, ar trebui neapărat să dăm o raită pe fosta Alee a Trandafirilor, stradă al cărei nume a fost schimbat, destul de neinspirat, în Academician Alexandru Borza.

Citește și: Stadioane de 100.000.000€ la București, Timișoara, Galați, orașe fără Șosele de Centură

Cu siguranță, edilii ar fi putut găsi o altă arteră cu nume nepotrivit la ora actuală, care să fie rebotezată cu numele marelui botanist român, dar nu era cazul ca acest lucru să se întâmple fix cu Aleea Trandafirilor.

Dar, dincolo de controversa numelui său, această stradă este considerată „cea mai frumoasă din Europa”, conform evz.ro.

Iar spectacolul pe care cireșii înfloriți îl dau în fiecare primăvară  - de parcă într-adevăr am fi în Japonia, în perioada festivalului Sakura, ce onorează cireșii înfloriți - face ca acst titlu neoficial să fie pe deplin meritat.

Fosta stradă Aleea Trandafirilor este o explozie de parfum și culoare, mai ales primăvara - Foto: timisoarastiri.ro

E o sărbătoare parfumată și colorată a simțurilor pe care n-o poți întâlni la aceeași intensitate în alt oraș din țară. De aceea, merită să vă propuneți a vă plimba într-o primăvară pe acolo, când mugurii cireșilor se deschid în floare.

Revenind la o altă atracție florală a Timișoarei, la Parcul Rozelor - bine că n-au găsit un alt nume de academician cu care să-l înlocuiască - trebuie știut că, la 16 septembrie 1891, în orașul care aparținea de Imperiul dualist austro-ungar, a poposit Franz Josef I, împăratul Austriei şi rege al Ungariei. 

La 27 septembrie, acesta a vizitat Expoziţia Industrială şi Agricolă organizată în localitatea de pe Bega, prilej cu care i-a acordat Crucea de Aur în grad de ofiţer arhitectului peisagist Wilhem Mühle, acsta devenind și florarul oficial al Curţii Imperiale de la Viena, scrie banatulazi.ro.

Tot atunci, Wilhelm Mühle şi Wenceslas Franz Niemitz, puneau bazele unei întinse grădini – Grădina Regală de Trandafiri de la Timişoara, aflat chiar pe actualul amplasament al Parcului Rozelor.

Citește și: Care e locul din România ce ascunde două comori uriașe? Jacques Yves Cousteau a explorat zona

Parcul a fost realizat parţial în stil francez şi parţial în stil englez. Trandafirii Timişoarei erau exportaţi în întreaga Europă, deseori spre destinaţii precum Viena sau Budapesta.

În perioada Primului Război Mondial parcul a fost complet distrus, devenind doar un loc unde păşteau caii cavaleriei.

Redenumită strada Academician Alexandru Borza, artera este considerată cea mai frumoasă din Europa - Foto: timisoarastiri.ro

Parcul actual a fost amenajat în anul 1928, din iniţiativa Uniunii Amicii Rozelor din România, prin strădania familiei col. I. Sâmbeteanu.

Preparativele de organizare ale parcului au fost conduse de grădinarul Timișoarei, Arpad Mühle, fiul lui Wilhem Mühle, împreună cu directorul horticol, arhitectul Mihai Demetrovici şi alţi horticultori bănăţeni.

Noul parc, ce a fost inaugurat în anul 1934, a primit denumirea de rozariu şi se întindea pe o suprafaţă de peste 25.000 mp., fiind la acea dată cel mai mare rozariu din sud-estul Europei.

Rozariul conţinea 1.200 de soiuri şi specii de tradafiri, multe fiind rarităţi sau noutăţi pe plan mondial.

Citește și: Care este localitatea unde trăiesc 300 de Țepeș? Ce legătură au locuitorii cu marele voievod?

Apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial parcul a fost devastat din nou. După război, rozariul este reabilitat, varietăţile dispărute fiind înlocuite cu exemplare din producţia proprie sau exemplare importate.

În anul 1965 se fac noi plantaţii şi se realizează un catalog al trandafirilor din parc. Parcul Rozelor a fost modernizat în anii 2011 – 2012 şi au fost plantaţi noi trandafiri, numărul soiurilor ajungând din nou la peste 1.200.

Prin urmare, când ajungeți în Timișoara - mai ales dacă e și în anotimpul potrivit - n-ar trebui să ratați Aleea Trandafirilor și Parcul Rozelor, două colțuri de rai ce vă vor face viața, măcar pentru câteva clipe, mai roz.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te