Personajul nonconformist şi copilăros al lui Mr. Bean are un mod unic şi neobişnuit de a face faţă problemelor cotidiene. Cu o inimă caldă (mai ales când vine vorba de ursuleţul Teddy), idei „geniale” (cel puţin în viziunea lui) şi o capacitate uimitoare de a intra în bucluc, Mr. Bean este gata să stârnească hohote de râs şi în acest nou sezon.
Mr. Bean revine pe ecrane. 52 de episoade a câte 11 minute fiecare
În sezonul 4, Mr. Bean trece prin şi mai multe întâmplări haotice şi haioase: provoacă un haos la o sală de bowling, este salvat de pompieri, aleargă după un inel de logodnă pierdut şi îşi duce ursuleţul la „spitalul Teddy” după ce Scrapper îl zgârie.
Mr. Bean revine alături de personajele deja cunoscute – Teddy, Irma, doamna Wicket, pisica Scrapper, vecinii Bruisers şi nepotul lui Wicket, Billy, arat[ news.ro. Sezonul 4 aduce şi personaje noi, precum familia Paliwal – vecinii de vis-a-vis ai lui Mr. Bean, formată din tată, mamă şi fiica Divya, britanici de origine indiană. Sunt o familie înstărită şi aspiraţională, un contrast amuzant faţă de stilul de viaţă al lui Mr. Bean.
Citește și: Cele mai tari filme ale momentului! Remake-ul controversat „Albă ca Zăpada” pe 1, "Black Bag" pe 2
Vocea este originală
Produs de Tiger Aspect Kids & Family (parte din Banijay Kids & Family), „Mr. Bean: Seria Animată” este distribuit la nivel global de Banijay Rights, divizia de distribuţie a grupului Banijay Entertainment. Acest al patrulea sezon este realizat în parteneriat cu Warner Bros. Discovery şi ITVX, fiind produs executiv de Tom Beattie (Tiger Aspect Kids & Family) şi Rowan Atkinson, care oferă şi vocea celebrului personaj.
Citește și: Premiile Gopo 2025: „Anul Nou care n-a fost” şi „Moromeţii 3”, în top. Lista nominalizărilor
Sezonul 4 cuprinde 52 de episoade a câte 11 minute fiecare.