Sunt multe lucruri interesante despre viața lui Mihai Viteazul. El a fost domnitor al Ţării Româneşti şi pentru o perioadă, în 1600, a trei din cele patru provincii din România actuală: Ardealul, Moldova și Țara Românească.
El a domnit în perioada 1558-1601.
Testul de cultură generală de azi este despre viața lui Mihai Viteazul. Astfel, lansăm întrebarea:
Cum s-a numit de fapt Mihai Viteazul?
a) Mihai Mușat
b) Mihai Cantacuzino
c) Mihai Pătrașcu
d) Mihai Ionescu
Răspunsul corect este: c) Mihai Pătrașcu.
Citește și: Test de cultură generală. Cât de înalt era de fapt Ștefan cel Mare? Ajutat de Purice să urce în șa
Întotdeauna, pe lângă marele domnitor au existat multe mituri care au supraviețuit până astăzi. Pe de o parte se spune că domnitorul a fost de viță nobilă, fiul nelegitim al voievodului Pătrașcu cel Bun, iar pe de altă parte, unele cercetări arată că acesta ar fi fost fiul din flori al unei cârciumărese, cu o copilărie zbuciumată, nevoit să își câștige cu greu existenț, scrie Historia.
Sunt mulți care spun că domnitorul ar fi fost fiul Teodorei Cantacuzino și s-ar trage din neam grecesc, dintr-o familie bizantină. În același timp, alte surse spun că aceasta era comerciantă de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec.
Citește și: Test de cultură generală: Ce rude erau Ștefan cel Mare și Vlad Țepes? Dușmani de moarte și aliați
Cert este mama lui Mihai Viteazul s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.
Citește și: Test de cultură generală: Cum se numea mama lui Ștefan cel Mare? I-a fost închinată o poezie
Mihai Viteazul s-a ocupat cu vânzarea de vite şi giuvaieruri. A învățat limbile greacă şi turcă, ajungând să deţină o avere colosală. Cumpărase 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea doar 8-9.