„Board-ul a decis, că, pentru o perioadă de 10 ani începând din 8 aprilie 2022, Will Smith nu va putea participa la niciun eveniment sau program al Academiei, fizic sau virtual, inclusiv la Premiile Academiei", au anunţat într-o declaraţie preşedintele Academiei David Rubin şi CEO-ul Dawn Hudson, scrie News.ro.
Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni a Consiliului Guvernatorilor desfăşurată la Los Angeles şi care, deşi era programată pentru 18 aprfilie, a fost devansată după ce Will Smith şi-a anunţat regtragerea din Academie.
Smith a transmis o declaraţie scurtă pe acest subiect.
„Accept şi respect decizia Academiei", a afirmat actorul într-o declaraţie pentru CNN.
Decizia a venit după numeroase dezbateri privind consecinţele pe care incidentul de pe scena Oscarurilor le-ar putea avea.
Declaraţia Academiei mai menţiona: „Cea de a 94-a ediţie a Oscarurilor trebuia să fie o celebrare a multor persoane din comunitatea noastră care au făcut lucruri incredibile în ultimul an; totuşi, acele momente au fost umbrite de comportamentul inacceptabil şi dăunător pe care domnul Smith l-a avut pe scenă".
În timpul transmisiei în direct a galei Oscar, Smith a urcat pe scenă după ce Chris Rock a făcut o glumă despre aspectul soţiei sale, şi l-a lovit pe umorist peste faţă.
Gluma lui Rock despre soţia lui Smith, Jada Pinkett Smith, a făcut referire la filmul din 1997 „G.I. Jane” în care actriţa Demi Moore s-a ras pe cap. Nu este clar dacă Rock ştia că Jada Pinkett Smith are o afecţiune care provoacă căderea părului.
În mai puţin de o oră, Smith a oferit un discurs pe scenă după ce a acceptat statueta pentru cel mai bun actor pentru rolul său din „King Richard”.
Smith a cerut scuze lui Rock, dar şi producătorilor şi telespectatorilor, a doua zi, într-un mesaj, spunând că a „reacţionat emoţional”.