Nu a uitat niciodată România, chiar dacă nu are amintiri prea plăcute din primii 15 ani de viață petrecuți la Iași.
„Îmi voi aminti întotdeauna că tatăl, bunicul și unchiul meu - am locuit în aceeași casă - au fost arestați împreună.
Erau deținuți într-o închisoare locală pentru câteva zile și apoi eliberați fără niciun fel de document. Câteva luni mai târziu, se repeta același lucru. Și asta s-a întâmplat timp de câțiva ani. De fapt asta a fost motivația de a pleca.
Am fost obligați să părăsim România și devenim refugiați. Am ajuns în Italia fără pașapoarte și fără nicio direcție. Israelul ne-a acceptat“, își amintește Elias Wexler.
Războiul de Șase Zile din 1967 l-a prins chiar în Ierusalim.
„Imediat ce am ajuns în Israel, am părăsit familia și m-am dus la un kibbutz din Ierusalim, unde am lucrat și am învățat ebraica.
După Războiul de Șase Zile m-am întors în zona Tel Aviv, am terminat liceul și m-am înscris la serviciul militar. La momentul eliberării, eram sergent first class“, povestește Elias Wexler.
După îndeplinirea serviciului militar, s-a înscris la facultate la City College din New York, pentru a studia ingineria.
„Munca a făcut întotdeauna parte din ADN-ul meu“, spune Elias Wexler, iar acest lucru a venit dinspre familia sa și din amintirile vieții de la Iași. Pe timpul facultății, a trebuit să lucreze ca să se întrețină.
A fost șofer de taxi, a reparat mașini, a condus camioane, a fost curier. Apoi, prima slujbă de inginer a fost la o companie de ceasuri și, în același timp, făcea proiectare pentru o companie de automatizări pe care ulterior a și cumpărat-o.
A dezvoltat apoi mai multe afaceri și proiecte, precum compania de automatizări, Televiziunea Românească din New York, revista Jurnalul Român, mai multe restaurante românești și compania Zero International.
Zero International avea patru fabrici în SUA cu produse care au fost clasificate de sectorul infrastructurii de securitate internă ca fiind critice pentru Statele Unite.
Elias Wexler este și directorul executiv al Camerei de Comerț româno- americană și este convins că firmele românești ar trebui să privească Statele Unite ca o piață mare și profitabilă, dar și ca o piață destul de dificil de
dezvoltat.
Pe lângă o înțelegere clară a pieței americane, care este destul de diferită de cea a UE, Elias Wexler spune că trebuie să existe și o inițiativă susținută de guvern pentru a expune România consumatorului american.
„Fără niciun dubiu, forța României este poporul său“, este convins Elias Wexler.
Legătura cu România o păstrează prin intermediul afacerilor, acolo unde mulți parteneri i-au devenit prieteni, dar și ca membru al Comitetului consultativ al Muzeului Național de Istorie Evreiască din România, înființat prin fundația Elie Wiesel.