Două autotrenuri au fost implicate, vineri după-amiază, într-un accident de circulaţie care a avut loc pe drumul naţional DN6, în zona localităţii Armeniş din judeţul Caraş-Severin, şoferii celor două TIR-uri rămânând încarceraţi în cabine.
2 TIR-uri implicate într-un accident grav pe DN6: Șoferii încarcerați, circulația blocată
UPDATE 19:50: Şoferul unuia dintre cele două autotrenuri implicate, vineri după-amiază, în accidentul de circulaţie de pe drumul naţional DN 6, între localităţile Armeniş şi Sadova, a decedat, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.
Știrea inițială:
Circulaţia este blocată pe ambele sensuri de mers, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.
"La faţa locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Caransebeş, precum şi două ambulanţe SAJ Caraş-Severin. În urma evenimentului, cei doi şoferi au rămas încarceraţi", a precizat sursa citată.
Citește și: Judecătorii blochează expertiza medico-legală în Italia pentru Mario Iorgulescu. Ce se întâmplă acum
Ulterior, tehnica de intervenţie a fost suplimentată cu o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detaşamentului Caransebeş.
Citește și: „Legea fugarilor” este constituțională. Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu pe listă
În sprijin, la faţa locului se deplasează şi o macara de mare tonaj din cadrul ISU Timiş.
La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de prim-ajutor desfăşurau activităţile necesare pentru descarcerarea victimelor.