Bugetul pe 2021 al TVR este de 360 de milioane de lei. Anul trecut, televiziunea publică a cheltuit cu 16 milioane mai puțin – 344 milioane lei
În documentul care detaliază bugetul TVR, apare și o scurtă descriere a obiectivelor instituției.
„Principala prioritate a TVR este cresterea interesului public si a increderii publicului fata de programele difuzate, promovand un jurnalism responsabil si standarde inalte profesionale si etice, respectand pluralismul ideilor si opiniilor, in conditii de impartialitate, inovatie si creativitate”.
Cea mai recentă „ispravă” a TVR este organizarea unui program de Revelion în care gazde au fost Dan Bittamn și „Garcea”, doi anti-vacciniști și conspiraționiști cunoscuți. Emisiunea a fost obscenă, de prost gust și foarte scumpă.
Citește și: VIDEO Balada lui Garcea, plătit cu 140.000€ de TVR: Iohannis și Arafatis să-mi suflakis în trompetis
Cu cei 360 de milioane se pot construi 25 de kilometri de autostrada la câmpie.
Ce argumente sunt pentru acești bani?
TVR primește această sumă pentru că „este cel mai important canal al televiziunii publice, post generalist care acopera toate genurile productiei de televiziune (stiri, publicistica, divertisment, sport, fictiune, programe pentru copii). TVR 1 este etalon de echidistanta si sursa principala de informatie obiectiva, corecta si relevanta pentru telespectatori”, se arată în proiectul de buget.
Principala emisiune de dezbateri a TVR este condusă de Ionuț Cristache, fost jurnalist al Antena 3. El încasează, lunar, 6.000 euro.
Ca și la televizunea patronată de turnătorul la securitate Dan Voiculescu și la TVR, Cristache a dovedit un partizanat evident. Pozițiile sale au fost de partea PSD și ale guvernelor pe care acest partid le-a avut înre 2016 și 2019.