„Pe 5 august se ȋmplinesc 5 ani de când nu mai știm nimic de tatăl nostru, 1.827 de zile, dar nu renunțăm! Nu știm ce s-a întâmplat cu el si unde este acum.
Orice informație este extrem de importantă pentru noi și facem un apel către toți cei care ne pot ajuta să nu ezite să o facă. Tata a iubit România, la fel ca toată familia noastră, și rugăm autoritățile competente să nu ignore și să nu uite acest dosar, să depună mai mult efort pentru a rezolva misterul dispariției tatălui nostru”, este apelul lui Reyad Albaghli, fiul lui Mohammed, adresat prin intermediul TVR.
După ce omul de afaceri a dispărut, autoritățile din Prahova, ajutate de săteni, s-au mobilizat exemplar și ȋn următoarele săptămâni a avut loc o impresionantă desfășurare de forțe. Sute de persoane și 40 de câini de salvare au verificat ȋntreaga stațiune, precum și pădurea din zonă, iar zeci de martori au fost audiați. După o perioadă, chiar și poliția din Kuweit a trimis echipe ȋn România care să ajute la căutarea lui Mohammed Albaghli, ȋnsă fără niciun rezultat.
Familia exclude varianta oficială a martorilor, cum că bătrânul ar fi plecat singur ȋn pădure, pentru că, spun aceștia, el nu avea putere nici să urce scările din locuința sa.
„Tatăl nostru nu a dispărut pur și simplu, există un făptaș, cineva din cauza căruia a dispărut”, spunea Fahad Albaghli, un alt fiu al lui Mohammed.
Deși dosarul nu a fost ȋnchis, ritmul anchetei a ȋncetinit și poliția nu are, până ȋn prezent, nicio pistă și niciun suspect. Cu toate acestea, apropiații omului de afaceri nu și-au pierdut speranța și caută, ȋn continuare, indicii care să ȋi ajute să descopere ce s-a ȋntâmplat cu adevărat ȋn acea zi. Pe lângă recompensa de jumătate de milion de euro, ei au angajat un avocat care să se ocupe de caz.
Kuweitianul ȋși făcea concediile ȋn țara noastră de aproximativ 20 de ani, era un obișnuit al localității Cheia. Ȋn vara lui 2015, venise alături de familia sa.
Ȋn momentul dispariției, Mohammed Albaghli avea 80 de ani, purta un costum tradițional kuweitian și era ȋncălțat ȋn papuci.
Orice persoană care deține informații ce pot duce la găsirea directă a persoanei dispărute este rugată să apeleze numerele de telefon 0742467940 / 0723929984 sau să acceseze https://m-albaghli.org/.