Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 94.656 de doze de vaccin, dintre care 76.914 - Pfizer, 5.500 - Moderna, 7.846 - AstraZeneca şi 4.396 - Johnson&Johnson, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
Citește și: Netanyahu anunță că ostilitățile dintre Hamas și Israel vor dura. Violențe și în Ierusalimul de Est
Din 27 decembrie 2020 au fost administrate 6.834.736 de doze unui număr de 3.963.176 de persoane, dintre care 1.091.616 au primit o doză şi 2.871.560 şi pe cea de-a doua.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 59 de reacţii adverse - 5 de tip local şi 54 de tip general.
EXCLUSIV La copii, schema de vaccinare va fi aceeași, doza identică. Părinții, chemați la discuții
De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 15.357 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca - 1.643 de tip local şi 13.714 de tip general.
CNCAV menţionează că 145 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.