Președintele Comisiei pentru cultură din Senat, Cristian Niculescu-Țâgârlaș (PNL), a criticat decizia pronunțată joi de Curtea de Apel Ploiești privind suspendarea Hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale din decembrie 2024, calificând-o drept 'un act de diletantism judiciar' care amenință credibilitatea justiției române.
Un senator acuză. Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Suspendarea hotărârii CCR, eroare juridică gravă
'Un act de diletantism judiciar care amenință credibilitatea justiției române și o decizie lipsită de temei, cu impact nociv, care destabilizează România într-un moment cheie pentru democrație. Asta s-a produs astăzi la Curtea de Apel Ploiești.
Citește și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești atacă decizia de suspendare a anulării alegerilor
Decizia de a anula o hotărâre a Curții Constituționale este o gravă abatere de la principiile de drept. Nicio instanță din România nu are competența de a suspenda sau anula o hotărâre a CCR.
Este o eroare juridică evidentă, fără temei și fără efecte, dar exploatabilă mediatic de cei care vând confuzie.
CItește și BEC: Decizia Curții de Apel Ploiești „nu are niciun efect”. Alegerile continuă conform calendarului
Aceasta nu este o chestiune de opinie, ci de respect pentru ordinea constituțională și de minimă cunoaștere a ierarhiei juridice. Este revoltător că o asemenea 'soluție' a fost pronunțată într-un cadru oficial', a scris senatorul liberal pe Facebook.
Citește și Tudorel Toader: Deciziile CCR sunt definitive și nu sunt supuse niciunei căi de atac
Potrivit lui Cristian Niculescu-Țâgârlaș, este vorba despre 'o gravă abatere de la litera și spiritul Constituției'.
'Ca senator și practician al dreptului, fost președinte al Comisiei juridice din Senat, reafirm cu toată claritatea: deciziile CCR sunt definitive, general obligatorii și nu pot fi atacate sau suspendate.
Ce s-a întâmplat la Ploiești este o gravă abatere de la litera și spiritul Constituției.
Citește și Reacția Ministrului Justiției după anularea deciziei CCR privind alegerile: ”Legea nu permite”
Procesul electoral poate continua legal, în baza unei alte Hotărâri de Guvern - distinctă și validă. Fac un apel la responsabilitate și echilibru în actul de justiție.
Nu avem voie să tratăm fundamentele statului de drept ca pe o agendă personală sau o scenă de spectacol juridic, care să alimenteze discursuri politice toxice', a adăugat el.
Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis joi o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.
''Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare.
Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare'', potrivit minutei deciziei.
Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.