Autoritățile au omis să treacă în hotărârea de urgență interdicția de intrare în mall-uri numai cu certificatul verde de vaccinare, relatează digi24.ro. Nu este singura eroare a autorităților. Prima confuzie a fost legată de trecerea la cursurile online a școlilor de stat, dar nu și a celor din mediul privat.
Începând de luni, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde, a precizat vineri Raed Arafat. Șeful DSU a explicat că în magazinele esenţiale, alimentare sau farmacii, va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.
Raed Arafat, a explicat, vineri, modul în care se va intra în mall de luni și diferența dintre un astfel de centru comercial și magazinele esențiale, în ceea ce privește prezentarea certificatului verde.
CITEȘTE ȘI: DSP Iași: Vârful valului patru, peste o lună, iar în ianuarie va veni valul cinci
„Tot ce este în mall (se intră - n.r.) numai cu certificat verde. Dacă nu ai certificat verde te duci la o farmacie care nu este în mall. Sunt multe”, a spus șeful DSU, Raed Arafat.
Întrebat, după ședința de guvern dacă cei nevaccinați pot intra în magazinele alimentare din mall, Arafat a spus că „dacă nu ai certificat verde te duci la magazine care nu sunt în mall, adică la magazine alimentare”.
CITEȘTE ȘI: Doi membri ai clanului Săndulache, arestați. Gruparea forța femei să ascundă droguri în zone intime
„Să fim serioși! Intră pe ușa de la mall și spune că merge la supermaket, după care te trezești cu el la cinematograf. Nu va merge așa Esențiale sunt magazinele de alimente și tot ce vinde partea alimentară care este esențială. În rest mall-uri etc se intră cu certificat verde”, a spus Arafat.
Șeful DSU a recunoscut, totuși, că există și lacune în noua hotărâre a CNSU. De exemplu, în ea nu sunt prevăzute situațiile în care nevaccinații vor să se vaccineze în centrele găzduite de mall-uri.