Un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme a avut loc, luni seară, pe sensul Ploiești-București al autostrăzii A3, la km 42, patru persoane primind îngrijiri medicale la fața locului.
Accident în lanț pe A3 Ploiești-București: 15 persoane implicate, inclusiv copii. Câte victime sunt
'Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate 5 autoturisme, precum și cei 15 ocupanți ai acestora (dintre care 4 minori), fără a exista persoane încarcerate.
În acest moment, 4 persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului, toate se află în stare de conștiență', informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
Citește și: Peste 1300 persoane au murit în accidente rutiere în 2024. Regulile încălcate cel mai mult în trafic
La locul evenimentului intervin două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă, iar, în sprijin, s-a deplasat și o ambulanță SAJ Prahova.
Misiunea este în dinamică.