Presa americană scrie, citând apropiați ai actorului, că acesta se va retrage o vreme din viața publică și din celelalte proiecte cinematografice în care e implicat, conform Hotnews.ro.
Pistolul cu care s-a tras a fost scos din cutia în care era ținut de către armurierul care se ocupa de arme și pus alături de alte două pistoale de recuzită pe un cărucior. De acolo a fost luat de regizorul asistent și înmânat lui Baldwin.
Citește și: Arma cu care Alec Baldwin a ucis-o pe Halyna Hutchins conținea muniție reală | Newsweek Romania
De regulă, spun sursele media americane, aceste arme sunt verificate de cel puțin trei ori înainte de a fi folosite, ceea ce se pare că nu s-a întâmplat de această dată.
„Toată lumea știe că a fost un accident, dar el este absolut devastat.” Alec Baldwin devenise „isteric” și ”absolut de neconsolat ore în șir” în urma împușcăturii , scrie presa din SUA, citând surse de pe platou.
Potrivit presei americane, o parte din echipa de filmare părăsise producția cu o zi înainte de incident din cauza preocupărilor legate de siguranță și de condițiile de muncă. The New York Post relatează că cel care gestiona recuzita folosită în film a fost angajat în mare grabă pentru ca filmările să poată continua.
Asistentul directorului a adus apoi pistolul în clădire și a strigat „pistol rece!” în timp ce îl înmâna lui Baldwin, indicând că arma nu avea niciun glonț pe țeavă.
Pe măsură ce investigația continuă pe platourile de filmare, mulți întreabă dacă vor fi depuse acuzații.
„Dacă Alec Baldwin juca rolul așa cum a fost el scris în scenariu, așa cum fac orice actor și actriță de film în mod obișnuit, este foarte puțin probabil să existe acuzații penale împotriva lui”, a spus profesorul de drept al UNM, Joshua Kastenberg.
Katenberg adaugă, de asemenea, că este puțin probabil ca familia Halynei Hutchins, cea care a murit, să depună plângere pentru omor din culpă înainte de finalizarea anchetei. Chiar și atunci, s-ar putea să nu se ajungă în instanță.