"Vedem lumina de la capătul tunelului", a declarat Hahn pe ABC, adăugând că "siguranţa şi binele poporului american trebuie să aibă prioritate şi să determine deciziile luate".
Curba "nu doar că s-a aplatizat, începe să dea înapoi", a spus pe CNN şi dr. Anthony Fauci, epidemiologul şef al SUA, exprimându-şi speranţa că se va constata "un declin foarte clar şi ulterior ne putem gândi cum putem ţine (virusul) la distanţă şi să prevenim un reviriment".
Administraţia preşedintelui Donald Trump a reluat dezbaterea privind o redeschidere neîntârziată a economiei după ce un grafic realizat de o influentă universitate a redus previziunile de mortalitate la 60.000 până la 4 august, de la minim 100.000, cu menţinerea măsurilor de distanţare socială, notează Reuters.
Pe de altă parte, noi date guvernamentale au indicat o creştere a infecţiilor dacă ordinele de "rămâneţi acasă" ar fi ridicate după doar 30 de zile, potrivit unor proiecţii relatate iniţial de New York Times şi confirmate de un oficial din Ministerul securităţii interne al SUA.
Americanii din majoritatea statelor SUA şi-au petrecut duminica Paştelui catolic în lockdown, în condiţiile în care cel mai recent bilanţ indica peste 20.500 de decese asociate cu noul coronavirus şi peste o jumătate de milion de contaminări.
"Generaţiile viitoare vor privi această (perioadă) ca prelungul Post din 2020, o perioadă în care boala şi moartea au întunecat brusc întregul Pământ", le-a scris arhiepiscopul de Los Angeles Jose Gomez clericilor şi credincioşilor din toată ţara, îndemnându-i să rămână tari. "Poate că bisericile noastre sunt închise, dar Iisus nu este în carantină şi Evanghelia nu este înlănţuită", a scris Gomez, potrivit Reuters.