Toate patru au sfidat legile acestei tari; dar, cum justiția încă funcționează, au fost sancționate, iarasi potrivit legilor. Numai că între cele primele două și celelalte două personaje e o diferență fundamentală.
Udrea și Mazăre s-au plasat totuși sub legi. Le-au încălcat, dar apoi s-a dovedit că, până și lor – ființe care credeau despre ele că vin dintr-o alta lume – li se poate aplica legea. Au incercat atunci să ocolească justiția, au facut tot posibilul să evite o condamnare la închisoare – iar când nu au mai putut să își scape pielea au fugit din țară; vrând astfel sa scape de lege. Dar chiar fuga lor înseamnă că, totuși, legea e deasupra lor, e mai puternică și decât Udrea și decât Mazăre.
Nu a fost cam nimic nou în ambele povești. Așa s-a întâmplat și cu alții cărora li s-a părut la un moment dat că sunt deasupra lumii. Până și pentru Adrian Nastase a fost așa. Până și Ion Iliescu sau Petre Roman au fost chemați să dea seamă in fața unui judecator pentru faptele lor (chiar dacă nu există încă sentințe: ceea ce e important e că toți acești oameni au recunoscut, au admis că legile acestei țări sunt legi și pentru ei).
Cu Dragnea și Vâlcov e însă altceva. Ambii sunt condamnați, primul chiar definitiv. Dar ambii dețin – Vâlvov fără măcar să fi fost ales – demnități importante în statul român. Nu s-au retras pentru a aștepta sentința definitivă, așa cum cred că ar fi trebuit să se întample dacă în viața publică ar mai fi existat ceva de felul rușinii sau chiar onoarei (îmi vine să îmi retrag vorba: ce oroare!), în genere dacă spațiul public ar mai fi avut ceva urme de moralitate.
Citește comentariul integral al lui Adrian Miroiu pe platforma de dezbateri Marginalia
