Cum propune AEP să se modifice legea privind finanțarea partidelor

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 09.06.2020 - 13:29
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Partidele politice ar putea primi donații prim SMS, iar dacă o cotizație la partid depășește valoarea a cinci salarii minime de bază brute, va trebui virată doar prin bancă, propune Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), într-un proiect de lege pus în dezbatere publică.

SHARE

Dacă, până acum, legea prevedea că donațiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe țară, proiectul lasă loc pentru creșterea donațiilor în anii electorali. Astfel, valoarea maximă de 200 de salarii de minime brute nu cuprinde donațiile pentru campaniile electorale, propune AEP. 

De asemenea, partidele politice pot primi bunuri în comodat de la membrii acestora, în condiţiile legii, iar formațiunile pot fi finanțate și din dobânzi bancare, dar și prin donații prin SMS-uri, care însă ar putea fi făcute doar de cei care au abonament în rețelele de telefonie din România, iar valoarea totală să nu depășească, într-un an, două salarii minime brute. 

O altă propunere din proiectul Autorității Electorale Permanente este ca, pe durata stării de alertă, a stării de urgenţă şi a stării de asediu, partidele politice să poată sponsoriza ONG-uri care desfășoară în România sau urmează să desfășoare o activitate în domeniul umanitar, al protecției drepturilor omului, medico-sanitar şi/sau de asistență și servicii sociale, precum și instituțiile și autoritățile publice.

AEP precizează că a lansat modificările în urma unei decizii a Curții de Conturi, din 2019, emisă după misiunea de audit financiar pentru anul 2018 privind finanţarea activităţii partidelor politice din subvenţiile de la bugetul de stat. 

Proiectul de lege poate fi consultat aici. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te