ALARMĂ Nou record de cazuri COVID: peste 4.000 în ultimele 24 de ore, 686 de pacienți la ATI

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 14.10.2020 - 13:15
Inquam Photos - Cornel Putan
Inquam Photos - Cornel Putan

Sunt 4.016 cazuri noi de infectare cu coronavirus, depistate în ultimele 24 de ore, un nou record de la începutul pandemiei în România, iar numărul pacienților critici internați la terapie intensivă a ajuns la 686, arată bilanțul de miercuri al Grupului de Comunicare Strategică.

SHARE

Până în prezent, au fost confirmate 164.477 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar 5.601 oameni cu COVID-19 au murit. 

În ceea ce privește numărul vindecărilor, acestea au ajuns la 122.714 cazuri. 

 

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste  pragul de 1,5 sunt următoarele:

⮚    București – 2,82

⮚    Alba – 2,75

⮚    Vâlcea -2,35

⮚    Iași – 2,15

⮚    Bacău – 2,04

⮚    Neamț – 2,10

⮚    Teleorman – 1,97

⮚    Sălaj – 2,03

⮚    Sibiu – 2,01

⮚    Caraș-Severin – 1,71

⮚    Cluj – 1,95

⮚    Brașov – 1,65

⮚    Timiș – 1,65

⮚    Ilfov – 1,52

⮚    Harghita – 1,72

⮚    Prahova – 1,66

⮚    Arad – 1,55

⮚    Dâmbovița – 1,53

⮚    Dolj – 1,59

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 894 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

66 de oameni cu coronavirus au murit în ultimele 24 de ore 

„În intervalul 13.10.2020 (10:00) – 14.10.2020 (10:00) au fost raportate 66 de decese (38 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități”, precizează GSC. 

Peste 9.400 de pacienți internați în spitalele COVID 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.439. Dintre acestea, 686 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.740.624 de  teste. Dintre acestea, 31.318 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.899 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.419 la cerere.

Pe teritoriul României, 15.843 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.959 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.250 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 43 de persoane.

Amenzi de peste 650.000 de lei în 24 de ore

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 4.678 de amenzi, în valoare de 659.850 de lei, pentru încălcarea măsurilor sanitare, prevăzute în Legea 55/2020, și au deschis cinci dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

GSC le reamintește cetățenilor că pot suna la linia telverde 0800800165, ca să sesizeze încălcări ale normelor de protecție sanitară. 

Numărul românilor din diaspora cu COVID, în creștere

6.812 de cetățeni români din diaspora au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar.

Au murit 126 de români din diaspora, infectați cu coronavirus: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia.

Dintre cetățenii români confirmați cu coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te