Newsweek România a analizat datele publicate de Grupul de Comunicare Strategică începând cu 22 iulie, prima zi în care autoritățile au început să comunice numărul de cazuri noi și numărul de retestări zilnice defalcat pentru fiecare județ al țării, până în 3 august.
În această perioadă, Bucureștiul a raportat o creștere cu o șesime din numărul total de cazuri, în Argeș, o treime din cazurile noi s-au înregistrat în perioada analizată, iar în Brașov o pătrime. În Dâmbovița, în cele 13 zile analizate s-au înregistrat mai bine de o treime din totalul cazurilor raportate, iar în Prahova, aproape jumătate.
Arafat nu vorbește cu Newsweek România. București, sat fără câini
Ce a determinat aceste explozii de infectări în cele patru județe și București?
Am încercat să obținem răspunsuri de la șeful Direcției pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care însă ne-a transmis mai întâi că nu poate vorbi la telefon, apoi că, de fapt, el nu discută cu Newsweek România: „Nu am timp, vă rog. Nu am timp. Mulțumesc. Mai scrieți la Newsweek ce vreți, că n-are rost să ne întrebați. La revedere”.
Am trimis o serie de întrebări și către Institutul de Sănătate Publică (INSP), ale cărui răspunsuri le vom publica când le vom primi.
O analiză a INSP publicată pentru perioada 20-26 iulie atrăgea atenția că Bucureștiul și cele patru județe erau pe un trend ascendent, deținând 37.4% din totalul cazurilor, iar Argeșul avea atunci o rată de
incidență cumulată de peste 200/100.000 locuitori. Trendul s-a păstrat și în săptămâna 27-2 august, cele cinci deținând 33.9% din totalul cazurilor.
Din cele patru județe analizate și București, ne-au răspuns, până la publicare acestui text, autoritățile din trei județe. În București, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii București ne-a comunicat că instituția pe care o reprezintă nu are date despre focarele de coronavirus și ne-a trimis la Direcția de Sănătate Publică (DSP), devenită celebră în spațiul public pentru că nu răspunde la solicitări și nici la numerele de telefon afișate pe site.
Citește și: Patru epidemiologi de la DSP București și-au dat demisia, plângându-se că e mult de muncă
Newsweek România a trimis DSP București întrebări despre cauzele numărului mare de cazuri înregistrat în București, neprimind un răspuns până la publicarea acestui text.
În Capitală, din 22 iulie până în 3 august, inclusiv, s-au înregistrat 1.590 de cazuri de infectare cu COVID-19, adică o medie de 122 de cazuri noi/zi. În total, în București erau confirmate, până în 3 august, inclusiv, 6.208 cazuri.
Externările la cerere, centrele de protecție scăpate de sub control și concediile - principalele cauze ale cazurilor COVID
În Argeș, județul care a surclasat Bucureștiul de patru ori în perioada analizată și o zi a fost la egalitate cu Capitala, răspunsurile oferite de autorități pentru explozia de cazuri este că: în jur de 700 de persoane infectate cu coronavirus au fost externate la cerere din spitale în perioada vidului legislativ, că se testează mult în județ, că este foarte tranzitat, dar și că oamenii care făceau naveta la muncă foloseau maxi-taxi și nu se respecta distanțarea socială. O problemă o reprezintă și locuitorii care pleacă în concediu, se întorc infectați și refuză să spună că au fost plecați sau că au coronavirus, conform declarațiilor prefectului de Argeș, Emilian Soare.
În cele 13 zile analizate, în Argeș au fost înregistrate 1.336 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar în total, în Argeș s-au înregistrat, de la izbucnirea epidemiei de coronavirus până ieri, 3.521 de cazuri. Reiese, astfel, că o treime din cazuri s-au înregistrat după 22 iulie, iar media cazurilor pe zi este de 102 cazuri noi/zi. Localitățile Bălilești și Dârmănești sunt în carantină de sâmbătă, fiind înregistrate atunci 32 de cazuri în total, fiind peste media de 3 cazuri COVID/1.000 de locuitori.
Citește mai multe aici: EXCLUSIV De ce Argeș bate Capitala în unele zile la cazurile noi de COVID. Rolul Dacia și al externărilor la cerere
În Prahova, au fost 951 de cazuri noi în perioada analizată, dintr-un total de 2.134 de cazuri, câte erau în 3 august în județ, ceea ce înseamnă o medie de 73 de cazuri noi/ zi și aproape jumătate din cazuri înregistrate în 13 zile.
Explicația purtătoarei de cuvânt a Prefecturii Prahova este că sunt 11 focare active, dintre care patru în două spitale din județ, iar în perioada vidului legislativ, peste 300 de persoane infectate cu coronavirus s-au externat la cerere din spitale.
Citește mai multe aici: EXCLUSIV Prahova, pe locul 3 la infectări cu COVID. Prefectura ascunde unde sunt cele 11 focare
În Dâmbovița, în perioada analizată, s-au înregistrat 739 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, dintr-un total de 1.992 de cazuri (raportate până în 3 august), fiind, ca număr, după București, Argeș, Prahova și Brașov. Din declarația prefectului de Dâmbovița, Aurelian Popa, explicația pentru explozia de cazuri o reprezintă cele trei focare la centre pentru persoane cu dizabilități, copii și vârstnici din județ, dar și externările la cerere (peste 100 de infectați au refuzat intenarea, iar 69 au cerut să fie externați la cerere).
Citește și: Trei focare COVID uriașe în centrele din Dâmbovița. Prefect: Nu am carantinat, că nu s-a impus
În Brașov, au fost 803 cazuri noi în perioada analizată, dintr-un total de 3.227 de cazuri de infectare cu coronavirus, câte erau înregistrate ieri în județ, asta înseamnă o medie de 61 de cazuri noi/zi. Prefectura Brașov ne-a transmis, miercuri, că vom primi răspunsul de la DSP Brașov. Nu l-am primit până la publicarea acestui text.
Mai jos, puteți urmări, pe zile, județele care au raportat mai mult de 40 de cazuri noi/zi și, de asemenea, numărul de pacienți reconfirmați cu coronavirus. Sunt semnalate și zilele în care apar județe noi, iar, între paranteze, găsiți județele care au avut mai multe zile un număr mare de cazuri, apoi au scăzut la 10, 20, 30 de cazuri noi/ zi.
22 iulie
Argeș – 89 de cazuri noi / 44 de reconfirmați pozitiv (cel mai mare număr de reconfirmați în ziua respectivă)
Brașov – 48 de cazuri noi / 11 reconfirmați
Brăila – 43 de cazuri / 5 reconfirmați
Cluj – 46 de cazuri / 22 reconfirmați
Galați – 50 de cazuri / 0
Prahova – 70 de cazuri noi / 30 reconfirmați pozitiv
București – 152 de cazuri noi / 61 reconfirmați pozitiv
(Dâmbovița – 36 de cazuri noi/ 13 reconfirmați pozitiv)
23 iulie
Argeș – 106 cazuri noi / 35 reconfirmați
Bacău – 68 de cazuri noi /11 reconfirmați
Brașov – 113 cazuri noi /27 reconfirmați
Dîmbovița – 54 de cazuri noi (new entry) / 8 reconfirmați
Galați – 59 de cazuri noi / 6 reconfirmați
Ialomița – 50 de cazuri noi /2 reconfirmați
București – 101 cazuri noi / 72 de reconfirmări (cel mai mare nr in ziua respectivă)
(Prahova - 35 de cazuri noi/ 19 reconfirmați, Cluj – 22 de cazuri noi /20 reconfirmați, Brăila – 28 de cazuri noi)
24 iulie
Argeș – 101 cazuri noi / 42 reconfirmați
Bacău – 52 de cazuri noi / 12 reconfirmați
Brașov – 58 de cazuri noi / 43 reconfirmați
Brăila – 52 de cazuri noi / 9 reconfirmați
Dâmbovița – 70 de cazuri noi / 10 reconfirmați
Mehedinți – 58 de cazuri noi (new entry) / 8 reconfirmați
București – 105 cazuri noi / 56 reconfirmați (cel mai mare nr de reconfirmări al zilei)
(Cluj – 3 cazuri noi/ 12 reconfirmați, Prahova – 35 cazuri noi/ 22 reconfirmați, Galați – 36 cazuri noi/8 reconfirmați, Ialomița – 10 cazuri noi/ 0)
25 iulie
Argeș – 108 cazuri noi / 49 de reconfirmări
Bacău – 60 de cazuri noi/ 22 reconfirmați
Brăila – 52 de cazuri noi / 20 reconfirmați
Iași – 40 de cazuri noi (new entry) / 27 reconfirmați
Mehedinți – 82 de cazuri / 11 reconfirmați
Prahova – 108 cazuri noi / 28 reconfirmați
Timiș – 66 de cazuri noi (new entry) / 4 reconfirmați
Vrancea – 56 de cazuri noi (new entry) / 8 reconfirmați
București – 118 cazuri noi / 60 (cel mai mare nr de reconfirmări al zilei)
(Brașov – 30 de cazuri noi/ 37 reconfirmați, Cluj – 31/ 29 reconfirmați, Dâmbovița – 16 cazuri noi/ 2 reconfirmați, Ialomița – 8 cazuri noi/ 6 reconfirmați, Galați – 22 cazuri noi/ 9 reconfirmați)
26 iulie
Argeș – 105 cazuri noi (cel mai mare număr de cazuri noi)/ 12 reconfirmați
Bacău – 46 de cazuri noi / 3 reconfirmați
Brăila – 40 de cazuri noi / 1 reconfirmați
Dâmbovița – 71 de cazuri noi / 15 reconfirmări
Galați – 41 de cazuri noi / 3 reconfirmați
Iași – 55 de cazuri noi / 15 reconfirmați
Mehedinți – 68 de cazuri noi / 7 reconfirmați
Prahova – 80 de cazuri noi / 11 reconfirmați
Vaslui – 57 de cazuri noi (new entry) / 13 reconfirmați
Vâlcea – 60 de cazuri noi / 48 reconfirmați
Vrancea – 51 de cazuri noi / 39 reconfirmați
București – 67 de cazuri noi / 52 de reconfirmări (cel mai mare nr. de reconfirmări)
(Brașov – 30 de cazuri noi/ 14 reconfirmări, Cluj – 7/ 10, Ialomița – 14 / 9, Timiș – 12/ 1 )
27 iulie
Argeș – 129 de cazuri noi / 21 reconfirmări
Brașov – 108 cazuri noi / 14 reconfirmați
Cluj – 62 de cazuri noi / 13 reconfirmați
Dâmbovița – 131 de cazuri noi / 9 reconfirmați
Prahova – 120 de cazuri noi / 13 reconfirmați
București – 167 de cazuri noi (cel mai mare număr de cazuri noi) / 43 de reconfirmări (cel mai mare nr de reconfirmări)
(Brăila – 30/ 3, Galați – 22/ 1, Ialomița -4/ 3, Iași – 14/ 4, Mehedinți – 10/ 3, Timiș -19/ 10, Vâlcea -6/ 1, Vrancea – 21/ 6)
28 iulie
Argeș – 97 de cazuri noi / 63 reconfirmați (cel mai mare nr. de cazuri noi, la egalitate cu Bucureștiul)
Bacău – 47 de cazuri noi / 25 reconfirmați
Brașov – 73 de cazuri noi / 31 reconfirmați
Brăila – 63 de cazuri noi / 7 reconfirmați
Buzău – 41 de cazuri noi (new entry) / 7 reconfirmați
Dâmbovița – 51 de cazuri noi / 14 reconfirmați
Mehedinți – 71 de cazuri noi / 1 reconfirmat
Prahova – 63 de cazuri noi / 65 reconfirmați
Timiș – 61 de cazuri noi /9 reconfirmați
București – 97 de cazuri noi / 117 reconfirmați (cel mai mare număr de cazuri noi)
(Cluj- 9 cazuri noi/ 30 reconfirmați, Galați- 21 cazuri noi/ 2 reconfirmați, Ialomița – 15 cazuri noi/ 1 reconfirmat, Iași -30 cazuri noi/ 15 reconfirmați, Vâlcea -13 cazuri noi/ 6 reconfirmați, Vrancea -11 cazuri noi/13 reconfirmați)
29 iulie
Argeș – 98 de cazuri noi / 32 reconfirmați
Brașov – 49 de cazuri noi / 23 reconfirmați
Cluj – 51 de cazuri noi / 43 reconfirmați
Dâmbovița - 84 de cazuri noi/ 46 reconfirmați
Galați – 67 de cazuri noi / 16 reconfirmați
Prahova – 101 cazuri noi (cel mai mare număr de cazuri noi) /40reconfirmați
Timiș – 40 de cazuri noi /13 reconfirmați
Vrancea – 66 de cazuri noi /13 reconfirmați
București – 75 de cazuri noi /114 reconfirmați (cel mai mare număr de reconfirmări)
(Bacău – 32 cazuri noi/10 reconfirmați, Brăila – 33 cazuri noi/9 reconfirmați, Mehedinți- 17 cazuri noi/5 reconfirmați, Ialomița- 5 cazuri noi/2 reconfirmați, Iași – 26 cazuri noi/22 reconfirmați, Vâlcea- 17 cazuri noi/ 18 reconfirmați)
30 iulie
Argeș -103 cazuri noi / 50 reconfirmați
Bacău – 45 de cazuri noi/ 17 reconfirmați
Bihor – 44 de cazuri noi (new entry) / 3 reconfirmați
Brașov – 60 de cazuri noi / 40 reconfirmați
Brăila – 47 de cazuri noi / 13 reconfirmați
Galați – 55 de cazuri noi / 12 reconfirmați
Gorj – 43 de cazuri noi (new entry) / 22 reconfirmați
Iași – 45 de cazuri noi / 10 reconfirmați
Prahova – 78 de cazuri noi / 25 reconfirmați
Suceava – 42 de cazuri noi (new entry) / 32 reconfirmați
Timiș – 76 de cazuri noi / 22 reconfirmați
Vaslui – 41 de cazuri noi (new entry) / 0
București – 223 de cazuri noi (cel mai mare număr de cazuri noi al zilei) / 75 de reconfirmări (cel mai mare nr. de reconfirmări al zilei)
(Dâmbovița – 26 cazuri noi/2 reconfirmați, Mehedinți- 11 cazuri noi/4 reconfirmați, Ialomița -9 cazuri noi/0, Vâlcea – 24 cazuri noi/13 reconfirmați, Vrancea -18/20 reconfirmați)
31 iulie
Argeș – 112 cazuri noi / 50 de reconfirmări
Brașov – 71 de cazuri noi / 40 reconfirmați
Cluj – 62 de cazuri noi /41 reconfirmați
Dâmbovița – 50 de cazuri noi /26 reconfirmați
Galați – 47 de cazuri noi /9 reconfirmați
Gorj – 41 de cazuri noi /18 reconfirmați
Neamț - 68 de cazuri noi (new entry) / 8 reconfirmați
Prahova – 67 de cazuri noi /32 reconfirmați
Timiș – 42 de cazuri noi /31 reconfirmați
București – 164 de cazuri noi (cel mai mare nr. de cazuri noi al zilei)/ 74 reconfirmați
(Bacău- 27 cazuri noi/4 reconfirmați, Bihor -24 cazuri noi/ 6 reconfirmați, Brăila- 22 cazuri noi/ 10 reconfirmați, Iași- 34 cazuri noi/ 17 reconfirmați, Ialomița -9 cazuri noi/ 1 reconfirmat, Mehedinți- 16 v/ 15 reconfirmați, Suceava -13 cazuri noi/ 6 reconfirmați, Vaslui- 7 cazuri noi/ 6 reconfirmați, Vâlcea – 26 cazuri noi/ 14 reconfirmați, Vrancea- 14 cazuri noi/ 12 reconfirmați)
1 august
Argeș – 92 de cazuri noi/ 47 reconfirmați
Bacău – 65 de cazuri noi/ 20 reconfirmați
Brașov – 52 de cazuri noi/ 16 reconfirmați
Brăila – 41 de cazuri noi / 29 reconfirmați
Cluj – 40 de cazuri noi / 32 reconfirmați
Dâmbovița – 72 de cazuri noi/ 20 reconfirmați
Dolj – 53 de cazuri noi (new entry) /8 reconfirmați
Prahova – 103 cazuri noi / 32 reconfirmați
Timiș – 58 de cazuri noi / 24 reconfirmați
București – 118 cazuri noi (cel mai mare număr de cazuri noi)/ 95 de recofirmați
(Bihor -38 cazuri noi/ 4 reconfirmați, Mehedinți- 22 cazuri noi/20 reconfirmați, Iași- 27 cazuri noi/19 reconfirmați, Ialomița- 9 cazuri noi/ 2 reconfirmați, Neamț -26 cazuri noi/10 reconfirmați, Suceava -18 cazuri noi/ 21 reconfirmați, Vâlcea -3 cazuri noi/ 17, Vrancea- 36 cazuri noi/ 3 reconfirmați, Vaslui- 13 cazuri noi/ 13 reconfirmați)
2 august
Argeș – 100 de cazuri noi (cel mai mare nr. de cazuri noi al zilei)/ 21 reconfirmați
Brașov – 81 de cazuri noi/ 26 reconfirmați
Dâmbovița – 42 de cazuri noi/ 58 reconfirmați
Galați – 64 de cazuri noi/ 16 reconfirmați
Iași – 52 de cazuri noi/ 3 reconfirmați
Prahova – 54 de cazuri noi/ 10 reconfirmați
Vaslui - 61 de cazuri noi / 47 reconfirmați
București – 83 de cazuri noi / 52 reconfirmați
(Bacău – 25/ 3, Bihor – 28/ 2, Brăila – 21/35, Cluj – 16/9, Dolj – 33/23, Gorj – 28/4, Ialomița – 2/5, Mehedinți- 25/8, Neamț – 13/7, Suceava – 31/1, Vâlcea – 25/3, Vrancea – 28/15)
3 august
Argeș – 96 de cazuri noi / 19 reconfirmați /3.521 cazuri total
Bacău – 51 de cazuri noi / 4 reconfirmați / 1.503 cazuri în total
Bihor – 50 de cazuri noi/ 3 reconfirmați / 1.036 de cazuri în total
Galați – 62 de cazuri noi / 8 reconfirmați / 2.249 de cazuri în total
București – 120 de cazuri noi (cel mai mare număr de cazuri noi al zilei)/ 36 reconfirmați/ 6.208 cazuri în total
(Brașov – 30/2/ 3.227 de cazuri în total, Brăila-17/5/910 cazuri în total, Cluj- 16/ 27/ 1.267 de cazuri în total, Dâmbovița -36/ 3/ 1.992 de cazuri în total, Gorj- 2/20/ 870 de cazuri în total, Ialomița- 4/0/ 748 de cazuri în total, Mehedinți- 16/9/ 787 de cazuri în total, Neamț- 11/0/1.359 de cazuri în total, Prahova- 37/1/ 2.134 de cazuri în total, Suceava- 8/10/ 4.584 de cazuri în total, Vaslui- 2/8/ 700 de cazuri în total, Vâlcea- 17/0/512 de cazuri în total, Vrancea -19/13/ 1.785 de cazuri în total).