Între orele 10:00 - 21:00, zone din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, precum şi din nordul Moldovei vor fi sub Cod portocaliu de vreme rea, unde se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 - 70 litri/mp.
De asemenea, în intervalul menţionat, în nordul Moldovei, estul Olteniei şi vestul Munteniei, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 litri/mp şi izolat 40 - 50 litri/mp. În aceste zone, ANM a emis o avertizare Cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.
Meteorologii avertizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, local şi temporar, şi în estul şi sud-estul teritoriului.