Autorităţile au închis două străzi din Sectorul 6 din Bucureşti, după ce un pacient a fugit de la Spitalul Obregia, a atacat câţiva oameni şi apoi s-a urcat pe o casă şi ameninţă că se va arunca în gol.
Citește și: Oferte la curent cu preţuri de 5 ori mai mari pentru români. Ce recomandă ministrul Energiei
Totul s-a întâmplat, astăzi, după ce bărbatul, care ar fi fugit de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia", a agresat câteva persoane pe stradă, iar apoi a fugit.
Oamenii au sunat la poliție, iar pe urmele agresorului au pornit mai multe echipaje.
Citește și: Cu cât a scăzut prețul la gaze în Europa: Temperaturile ridicate și livrările consistente, cauzele
Într-un final, acesta a fost depistat la intersecţia străzilor Mărgelelor şi Prosperităţii din Sectorul 6, acolo unde a reuşit să se urce pe acoperişul unei case şi a ameninţat că se va arunca.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de Poliţie, Ambulanţă, dar şi un negociator, potrivit unui post TV.