Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri din România a marcat Ziua Independenţei SUA printr-un cocktail în seara zilei de 4 iulie, la care au participat reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, parteneri de afaceri, presă şi persoane publice, urmat de o conferinţă, pe 5 iulie, despre noile provocări ale economiei globale şi securitatea în regiunea Mării Negre.
Ambele evenimente au fost organizate la Hotelul Alexandrion Experience din Sinaia, în parteneriat cu Ambasadorul Adrian Zuckerman (ret.).
Prin aceste evenimente, devenite deja o tradiţie, Alexandrion Group îşi propune să contribuie la susţinerea parteneriatului strategic, de durată, dintre România şi SUA.
Evenimentul din 4 iulie a debutat cu o călătorie inedită cu trenul din București, către Hotelul Alexandrion Experience din Sinaia.
Oaspeții au fost aşteptaţi la Gara Regală și au pornit într-o aventură cu accente specifice culturii și tradițiilor americane.
Călătoria cu trenul a fost concepută pentru a reprezenta, în acelaşi timp, o metaforă a deschiderii către un timp şi spaţiu istoric caracterizat de valori precum libertarea de exprimare și acțiune, toleranţa şi diversitatea culturală.
Seara a continuat la Hotelul Alexandrion Experience, unde invitații au fost întâmpinați de Dr. Nawaf Salameh, Președintele Fondator Alexandrion Group și Ambasadorul Adrian Zuckerman (ret.), le-au urat bun venit și au vorbit despre importanta menținerii și dezvoltării relațiilor dintre România și SUA.
Dr. Nawaf Salameh a spus: “Poporul român a înţeles cât de importantă este liberatea, a învăţat să o aprecieze la adevărata valoare după experienţa tumultoasă a comunismului prin care a trecut şi pe care şi eu am trăit-o timp de 8 ani, după sosirea mea în România că imigrant. Românii, la fel ca americanii au luptat pentru libertatea lor, au câştigat-o şi acum se bucură de ea şi o protejează foarte mult chiar la nivel global. Mă bucur că am reuşit să reunim astăzi români, americani şi multe alte nationalităţi pentru a sărbători împreună libertatea, pacea şi unitatea, valori foarte importante în care cu toţii credem.”
Ambasadorul Adrian Zuckerman (ret.) a subliniat: “America este un succes pentru că este o ţară liberă și pentru că cetățenii ei concurează într-o meritocrație și sunt recompensați pentru realizările lor. Este o onoare pentru mine să sărbătoresc 4 Iulie cu toți prietenii mei români – vă mulțumesc tuturor că ne-ați fost alături în această seară. Aș vrea să văd că România calcă pe urmele Americii. România este una din cele mai bogate ţări europene în materie de resurse naturale și capital uman. Poate deveni astfel un lider economic în Europa. Antrepenoriatul și piețele libere au creat prosperitate extinsă la nivel global. Nawaf este exemplul perfect în acest sens. Dumnezeu să vă binecuvânteze, Dumnezeu să binecuvânteze România și Statele Unite ale Americii!”
Intonarea imnurilor României și S.U.A. a fost un moment cu încărcătură emoțională puternică pentru toți cei prezenți.
Oaspeţii s-au delectat cu preparate tradiționale americane și româneşti asociate cu băuturile spirtoase și vinurile emblematice din portofoliul Grupului Alexandrion.
Atmosfera a fost completată de hit-uri internaţionale interpretate de Iulia Dumitrache band, muzică de saxofon şi mai multe momente de dans.