Alexandru: Un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale a fost eliberat din 2016

DE Valentin Mirică | Actualizat: 10.10.2020 - 10:06

Ministerul Muncii a eliberat, din 2016 până în prezent, un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale, a arătat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

SHARE

"Persoanele care au lucrat într-un stat membru UE trebuie să ştie că accesul sau exercitarea anumitor activităţi cu calificări de nivel mediu necesită ca dovadă suficientă a cunoştinţelor şi aptitudinilor, exercitarea în prealabil a acelei activităţi într-un alt stat membru, pentru un anumit număr de ani. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale face recunoaşterea experienţei profesionale în baza unei declaraţii pe proprie răspundere dată în faţa notarului din care rezultă experienţa profesională şi a prezentării unei dovezi a perioadei lucrate în străinătate şi emite un Atestat de Recunoaştere a Experienţei Profesionale. Este o procedură folosită în statele membre UE.
Am avut curiozitatea sa consult Registrul atestatelor de recunoaştere în România a experienţei profesionale aflat în coordonarea Ministerului. Din 2016 şi până în prezent un singur atestat eliberat. Unul singur. Nici cereri nu au fost foarte multe. Cam 15 pe an", a scris ministrul Muncii, pe pagina sa de Facebook.

Ea a subliniat că "i se spune" că persoanele care solicită un astfel de atestat nu reuşesc să facă dovada faptului că au muncit cu forme legale.

"Aici altă discuţie. Revin asupra importanţei de a lucra cu forme legale. Mai sunt situaţii în care deşi au lucrat cu forme legale, nu pot obţine documente. Aici mă gândesc să aplic modelul formularelor europene pentru recunoaşterea vechimii în muncă pentru pensie, comunicate de instituţiile statelor membre unde s-au înregistrat contribuţii. Impresia mea este că nu s-a făcut suficientă promovare şi că oamenii pur şi simplu nu ştiu. Oamenii nu ştiu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare şi că Statul le poate facilita recunoaşterea automata a acestor calificări obţinute. Cu o singura condiţie. Să fi lucrat cu forme legale şi să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu. De exemplu, după 12 ani lucraţi în Italia la o firmă de instalaţii sanitare, persoana se poate angaja pe un asemenea post în România, fără a fi nevoie de alte cursuri de formare profesională costisitoare.
Românii sunt foarte respectaţi în străinătate când vine vorba de calitatea muncii şi seriozităţii lor. Tocmai pentru acest lucru, trebuie respectaţi şi sprijiniţi atunci când revin în ţară şi vor să muncească", a precizat ministrul Muncii pe reţeaua de socializare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te