Ambasadorul Israelului: Un atac împotriva comunităţii evreieşti este un atac împotriva democrației

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 29.12.2019 - 20:46

Un atac împotriva comunităţii evreieşti este un atac împotriva valorilor democratice, a afirmat duminică, ambasadorul Statului Israel, David Saranga.

SHARE

"Aici, în locul acesta este un loc simbolic şi pentru noi astăzi de Hanuka. Hanuka simbolizează, de asemenea, spiritul evreiesc. Să nu se teamă să-şi manifeste credinţa în Dumnezeu. Ieri, în timpul ce evreii din New York sărbătoreau Hanuka, ne-am confruntat încă o dată cu un atac împotriva comunităţii evreieşti din New York.

Şi oamenii erau atacaţi din acest motiv, din singurul motiv că ei erau evrei. Comunitatea internaţională trebuie să condamne şi să acţioneze împotriva unor asemenea manifestări. Un atac împotriva comunităţii evreieşti este un atac împotriva valorilor democratice, libertatea şi egalitatea", a declarat David Saranga, la ceremonia aprinderii celei de-a opta lumânări de Hanuka, alături de reprezentanţii Comunităţii Evreieşti din România, desfăşurată în Piaţa Universităţii, potrivit Agerpres.

Ambasadorul a amintit că în urmă cu 30 de ani în Piaţa Universităţii "lumea a luptat împotriva întunericului comunismului şi a reuşit".

"Hanuka este o sărbătoare care prezintă o luptă dintre Lumină şi Întuneric, între oamenii care doreau să trăiască în libertate şi superputerea care s-a opus credinţei ei. Piaţa Universităţii este un loc simbolic. Aici, în urmă cu 30 de ani, lumea a luptat împotriva întunericului, lumea a luptat împotriva întunericului comunismului şi a reuşit", a arătat Saranga.

În context, diplomatul israelian a mulţumit autorităţilor române pentru sprijinul şi securitatea pe care le oferă comunităţii evreieşti. "Mulţumesc foarte mult!", a mai spus David Saranga.

Cinci persoane au fost rănite cu armă albă în statul New York sâmbătă noapte, într-un atac ce a avut loc în casa unui rabin în timp ce se sărbătorea Hanuka, relatează duminică DPA şi France Presse. Un bărbat a intrat în locuinţa din Monsey cu puţin înainte de 22.00 (duminică 3.00 GMT) şi a înjunghiat mai multe persoane cu o macetă, potrivit canalului CBS New York.

Duminică, Israelul a condamnat atacul "antisemit", preşedintele Reuven Rivlin declarându-se "şocat şi indignat".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te