ANAF, „cu ochii” pe proprietarii de locuințe închiriate în regim hotelier. Sfaturi pentru turiști

DE Daniel Toșa | Actualizat: 14.11.2024 - 09:53
ANAF, „cu ochii” pe proprietarii de locuințe închiriate în regim hotelier. Sfaturi pentru turiști - Foto: Profimedia images
ANAF, „cu ochii” pe proprietarii de locuințe închiriate în regim hotelier. Sfaturi pentru turiști - Foto: Profimedia images

ANAF, „cu ochii” pe proprietarii de locuințe închiriate în regim hotelier. ANAF a început verificări ample la proprietarii de locuințe închiriate în regim hotelier pentru a combate închirierile ilegale și a impune respectarea obligațiilor fiscale.

SHARE

ANAF desfășoară o serie de controale pentru a verifica dacă proprietarii de locuințe închiriate în regim hotelier își declară veniturile și respectă normele legale.

ANAF, „cu ochii” pe proprietarii de locuințe închiriate în regim hotelier. Sfaturi pentru turiști

În urma verificărilor, inspectorii au descoperit că aproximativ 14% dintre unitățile verificate funcționau ilegal, ceea ce a dus la amenzi de peste 360.000 de lei, conform datelor oficiale.

În total, 1.700 de unități de cazare au fost vizate în controalele autorităților, dar specialiștii din turism estimează că mii de locuințe încă funcționează nedeclarat.

Inspectorii ANAF au verificat, din ianuarie, 436 de persoane fizice care închiriază locuințe fără a-și declara veniturile.

Fiscul a descoperit că acestea au obținut ilegal venituri de aproximativ 92 de milioane de lei, deși este imposibil de estimat câți bani au fost încasați cash, fără a fi înregistrați.

Citește și: Șeful ANAF Giurgiu, trimis în judecată de DNA. Ce acuzații i se aduc

Legislația obligă proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier să obțină un certificat de clasificare, însă această regulă este adesea ignorată.

În România, există peste 14.000 de unități de cazare clasificate oficial, dar alte câteva mii sunt nedeclarate, în special în zonele turistice, precum litoralul și marile orașe.

Riscurile pentru turiști

În lipsa certificării legale, atât proprietarii, cât și turiștii se pot confrunta cu probleme. Potrivit unui specialist în turism, turiștii nu au nicio garanție a calității și confortului unității, iar în caz de probleme, „legal nu se poate face nimic.”

În unele cazuri, turiștii descoperă la fața locului condiții diferite față de cele prezentate în anunțuri, iar posibilitatea de a depune reclamații este limitată dacă unitatea de cazare nu este înregistrată oficial.

Citește și: Metoda prin care românii pot scăpa de datorii. Anunțul a fost făcut de ANAF

Sfaturi pentru turiști

Turiștii sunt încurajați să verifice autenticitatea unității de cazare pe platforme și rețele sociale, să caute recenzii de la alți utilizatori și să verifice pozele și paginile unităților de cazare pentru a evita surprizele neplăcute.

De asemenea, aceștia pot accesa site-ul situr.gov.ro pentru a verifica dacă o unitate este înregistrată oficial și pot depune sesizări online în cazul unor nereguli.

„Recomand turiștilor să verifice dacă unitatea de cazare este disponibilă pe mai multe site-uri și platforme, și să studieze comentariile și recenziile altor turiști pentru a se asigura că locuința oferă condiții corespunzătoare,” a explicat un specialist de comunicare în turism.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te